„Din păcate, nu toți au învățat lecțiile celui de-al doilea război mondial”. Dodon l-a felicit pe Putin cu 9 mai

„Din păcate, nu toți au învățat lecțiile celui de-al doilea război mondial”. Dodon l-a felicit pe Putin cu 9 mai

Șeful statului Igor Dodon l-a felicitat pe omologul său, Vladimir Putin, cu ziua de 9 mai. Deși nu va ajunge anul acesta la Moscova, Dodon i-a urat lui Putin și rușilor, „din toată inima”, „pace, unitate, înțelegere și bunătate”.

Într-un mesaj în limba rusă, Dodon a punctat că cel de-al doilea război mondial este „o victorie obținută prin suferiță de către un popor unitar, care, sub amenințarea distrugerii, adunându-și puterile în pumn, a respins dușmanul”.

„Plecăm frunțile în amintirea celor care au căzut în lupta cu dușmanul perfid. Me exprimăm imensa recunoștință tuturor veteranilor care au salvat lumea de regimul fascist, pentru curajul și eroismul lor de neegalat manifestat pe câmpurile de luptă, în detașamentele partizane și în spatele liniilor inamice, dar și pentru credința lor neclintită în patria lor”, îi scrie Dodon lui Putin.

Publicitate

Șeful statului crede că „Din păcate, lecțiile celui de-al doilea război mondial nu au fost învățate de toată lumea”. „În zilele noastre, când în multe țări istoria războiului este falsificată de dragul conjuncturii politice și evenimentele din acei ani sunt foarte denaturate, este mai important ca oricând ca adevărul despre război să fie transmis din generație în generație”, scrie în mesajul lui Dodon despre Putin.

Amintim că anul acesta Moscova a spus că nu așteaptă niciun lider străin la parada de 9 mai. Dodon a mers la parada de la Moscova în primul an al mandatului său, în mai 2017, fiind unicul lider de țară invitat de Putin.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal