
Guvernul dezminte acuzațiile apărute în presă: „Compania lituaniană a câștigat licitația la Strășeni conform prevederilor legale”
După ce în presă au apărut mai multe informații care susțineau că firma care a ajuns să asigure alimentația copiilor din școlile și grădinițele de la Strășeni are o reputație îndoielnică, Guvernul a venit cu o reacție în acest sens. Potrivit unui comunicat de presă, concursul de selectare a companiei a fost organizat de Consiliul Raional Strășeni cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind achizițiile publice, care nu limitează numărul de participanți, iar anunțul a fost făcut public.
・
„Cele 180 milioane de lei (cu TVA) prevăzute, apropo, pentru 5 ani, reprezintă exact bugetul alocat anterior pentru alimentația copiilor în raionul Strășeni. Nici mai mult, nici mai puțin. Compania câștigătoare și-a asumat anumite angajamente, inclusiv în ceea ce privește calitatea produselor și serviciilor prestate, angajamente care urmează să fie monitorizate de către Consiliul Raional Strășeni ca autoritate contractantă”, se mai arată în reacția Guvernului.
Aceeași sursă notează că prim-ministrul a mers acum două săptămâni la Strășeni pentru a vedea cum stau lucrurile. Autoritățile dar asigurări că în cazul în care vor fi depistate nereguli, acestea urmează să fie semnalate imediat pentru identificarea soluțiilor.
„Ca și orice proiect nou, acesta întâmpină rezistență. Ne place să vorbim despre reforme, dar când acestea ne vizează chiar pe noi, nu ne mai plac reformele. Sunt apreciate mai mult reformele “de formă”. Pentru că sunt mai ușoare și nu necesită efort. Era firesc să existe așa reacții, mai ales că externalizarea serviciilor înseamnă că achizițiile se fac printr-o singură companie și nu mai este loc pentru idei care permit acte de corupție și de ocolire a legii. Școala și grădinița trebuie să se ocupe de educație, iar de alimentație trebuie să aibă grijă profesioniști”, se mai menționează în comunicat.
Compania lituaniană UAB Pontem a fost singurul participant la licitaţia organizată de guvernul moldovean. Ea nu este un novice în domeniu şi desfăşoară astfel de activităţi în Lituania, Letonia şi Ucraina, iar cifra de afaceri doar în Lituania trece de 20 milioane de euro pe an.
Firma este deţinută de societatea pe acţiuni Maistas-LT, care la rândul ei are ca acţionar principal compania Baltijos Paslaugų Grupė UAB (26,42%), deţinută 100% de omul de afaceri Irmantas Norkus, care este şi unul dintre managerii UAB Pontem.