„La 9 mai 1945 se punea capăt celui mai sângeros război care a distrus milioane de vieți omenești, inclusiv pe pământul nostru. (...) Ziua de 9 mai 1945 a fost ultima zi de război, dar nu și prima zi de pace, deoarece conflictele latente au continuat”, a declarat Sandu în evenimentul de ieri.

La scurt timp, mai multe surse media au criticat-o (exemple aici, aici, aici, aici și aici). Printre titluri s-au numărat „Nota 2 la istorie! Maia Sandu nu cunoaște când s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial” sau „Greșeală de clasa a 4-a! Fosta ministră a Educației, Maia Sandu, NU știe când s-a încheiat Al Doilea Război Mondial”.

Fosta ministră a Educației nu a venit, ulterior, cu nicio reacție sau erată la criticile aduse pentru a recunoaște că a comis greșeala factologică.

Mai târziu, fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, a distribuit o secvență din buletinul de știri difuzat de Prime, post TV afiliat Partidului Democrat. Unul dintre reportaje se încheie cu fraza „Cel de-Al Doilea Război Mondial s-a încheiat pe 9 mai 1945 după capitularea Germaniei din 8 mai”.

Precizăm că Al Doilea Război Mondial a început pe data de 1 septembrie 1939 și s-a încheiat pe 2 septembrie 1945. Pe 9 mai 1945 a intrat în vigoare capitularea Germaniei. Majoritatea celorlalte state au păstrat ca zi a Victoriei data de 8 mai, ziua capitulării de la Reims.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!