
Cealaltă față a Chișinăului. Curțile din centrul capitalei, „ostatice” între autentic și modernism (VIDEO)
În spatele străzilor aglomerate și clădirilor cu multe etaje se ascunde un altfel de Chișinău. Aflat la doar un pas distanță de ochii trecătorilor și ai turiștilor. Aici casele au un singur nivel, iar detaliile parcă revenite din trecut oferă locului o autenticitate aparte. Totuși, frumusețea autentică a clădirilor vechi este știrbită de construcțiile adiacente, făcute la nimereală. Asta pentru că în prezent, în capitală nu există regulamente sau documente care ar impune proprietarii de imobile să valorifice curțile interioare.
・
„Trebuie să existe Planul Urbanistic Zonal al centrului. El trebuie să stabilească exact tot ce ține de volumetria și funcționalitatea clădirilor și a spațiilor publice din zona pe care o consideră istorică”, a declarat expertul în urbanism, Victor Chironda.
Specialiștii în urbanism consideră că ar trebui să existe o serie de reguli în acest sens.
„De asemenea, trebuie să existe un regulament sau cel puțin un document normativ, la nivel local, care să stabilească expres ce trebuie să întreprindă sau ce condiții trebuie să întrunească proprietarii spațiilor adiacente clădirilor”.
Victor Chironda ne spune care este abordarea, spre exemplu, în orașele europene:
„Există ghiduri de design, există normative sau regulamente locale care prevăd foarte clar ce trebuie să facă proprietarul. Fie el persoană fizică sau juridică, proprietar al unei clădiri care se află în centrul orașului și are ieșiri sau fațade la stradă, cum trebuie să fie întreținută curtea, etc”.
Municipiul Chișinău nu are un Plan Urbanistic Zonal actualizat. Ani de zile au fost purtate discuții legate de noul Plan Urbanistic al capitalei, dar la modul practic nimic nu s-a schimbat.