Streleț: Mizăm pe voturile liberalilor pentru învestirea guvernului

Streleț: Mizăm pe voturile liberalilor pentru învestirea guvernului

Valeriu Streleț, reprezentant al liberal-democraților declară că mizează pe voturile Partidului Liberal în cadrul învestirii noului guvern. Potrivit acestuia, PL-ul ar trebui să fie primul care să voteze, întrucât ar susține parcursul european. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, informează Agora. 

„Mizăm în continuare pe voturile Partidului Liberal”, a declarat Streleț continuându-și acuzațiile de inflexibilitate la adresa liberalilor. Acesta a negat în continuare existența unei coaliții cu PCRM și este de părere că un guvern Leancă nu poate fi ales decât cu voturile liberalilor, întrucât comuniștii și-au expus anterior poziția.

Streleț vine cu o soluție pentru liberali, și anume votarea și ulterior rămânerea în opoziție. „Această poziție de a participa la investirea unui guvern european, și după care critică-l cum dorești este o poziție destul de viabilă”, a menționat liberal-democratul.

Cât despre candidatura lui Leancă, Streleț a declarat că „Domnul Leancă este cel mai profesionist. Acesta are toate abilitățile de a ajuta Moldova în această perioadă grea și are toate conexiunile în exterior necesare”, a declarat Streleț.

„Să nu ne grăbim”

Referitor la declarația lui Lupu, precum că Moldova ar renunța la depunerea cererii de aderare în acest an, liberal-democratul a declarat că decizia de a depune cerere va fi coordonată cu partenerii europeni. Acesta a sugerat că PD s-ar fi putut consulta cu partenerii lor din Europa, înainte de a declara public acest lucru

„Decizia de depunere a cererei de aderare la UE o vom lua mai încolo. Firește că decizia dată va fi coordonată și cu partenerii noștri europeni. Noi avem voința fermă de a merge ferm spre UE. Au fost niște semnale ca să nu ne grăbim cu cererea ca să nu apară discuții și să nu fie respinsă. Dar nu am niciun dubiu în intențiile PD și PLDM de a implementa agenda europeană”, a menționat Streleț.

Agora amintește că președintele Nicolae Timofti a finalizat ieri consultările cu toate partide le din Parlament. Acesta urmează să desemneze o candidatură la postul de prim-ministru în următoarea perioadă. Singurul nume care a fost propus public astăzi a fost cel al actualului prim-ministru în exercițiu, Iurie Leancă.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.