
Natalia Gordienko și-a schimbat numele scenic
Natalia Gordienko a lansat un nou proiect, iar în cadrul acestuia interpreta are un pseudonim cu totul neobișnuit – Go.nA! Aceasta promite că proiectul aduce o nouă interpretă în fața publicului, scrie Ea.md.
・
„Am decis să vă împărtășesc noul meu proiect cu denumirea Go.Na! Vă rog să întâmpinați o nouă interpretă, care nicidecum nu dorește să se încadreze în limitele Nataliei Gordienko! A venit timpul să fac ceea la ce demult mă gândesc, să devin curajoasă, îndrăzneață și tânără! Go.Na! Este chiar un pic amuzant, într-adevăr – de atâția ani mă simt prea matură, cânt piese lirice, și-mi adun ani în plus. Odată cu apariția fiului meu, mi-am dat seama că pot face totul! Cine mă cunoaște personal, au susținut inițiativa, pentru că în viață sunt foarte neastâmpărată, veselă și activă! De fapt, noul proiect reprezintă natura mea rebelă, care mereu caută și găsește ceva nou, proaspătă și fără teamă de schimbare!”, a scris interpreta.

Artista spune că noul nume scenic nu va însemna și schimbare completă de imagine.
„Muzica de la Go.nA vă va surprinde cu un sunet nou: deep house, R&B, trap. Am mixat de toate, dar cel mai important, sună fantastic!”, a mai adăugat aceasta.

Go.nA deja a anunțat despre apariția primei piese – „Кольцо и розы” pe care o puteți asculta aici.