Epidemia de Ebola care afectează Republica Democrată Congo nu poate fi ţinută momentan sub control şi riscă să devină la fel de gravă precum cea care a afectat Africa de Vest între 2013 şi 2016, potrivit mai multor experţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii umanitare, citaţi Mediafax.
În ultima lună a fost înregistrată cea mai mare creştere a numărului de noi cazuri de Ebola de la începutul epidemiei, iar eforturile de combatere a acestei boli sunt îngreunate de infrastructura de sănătate slab dezvoltată, dar şi de conflictele dintre grupările armate din regiune.
„Sunt foarte îngrijorat”, a declarat Jeremy Farrar, directorul organizaţiei caritabile Wellcome Trust, care a făcut apel la o încetare a focului în regiune pentru a permite echipelor medicale să ajungă la persoanele afectate.
Au anulat în miez de noapte legea anti-propagandă, iar la TV-urile lor deja au revenit buletinele și emisiunile rusești.
Ajută-ne să ținem piept falsurilor și manipulărilor, le vom demasca împreună.
Vezi și aceste știri

Maia Sandu, la discuții cu Vicepreședintele Comisiei Europene. Despre ce au discutat

Litvinenco, replică pentru Dodon: „Indiferent că Dodon și socialiștii nu le doresc nici în ruptul capului, anticipatele vor avea loc” (DOC)
