Dodon, de acord cu decizia CC și tot mai convins în privința alegerilor parlamentare anticipate

Dodon, de acord cu decizia CC și tot mai convins în privința alegerilor parlamentare anticipate

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că decizia Curții Constituționale privind posibilitatea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru în lipsa organelor de conducere a Parlamentului este una logică. Mai mult, șeful statului se arată convins că vom avea alegeri parlamentare anticipate.

„Este o logică în această decizie. Dacă nu ne adresam la Curtea Constituțională și dacă nu propuneam un candidat, atunci se găseau deștepți care să spună că Dodon încalcă Constituția. Noi ne-am adresat, ca să fie totul clar. Mai întâi trebuie să fie aleasă conducerea Parlamentului”, a declarat Dodon la emisiunea „Glavnyi Vopros” de la NTV Moldova.În context, șeful statului a mai adăugat că va merge la CC cu o nouă sesizare în care va cere stabilirea exactă a termenului pentru dizolvarea Parlamentului. Referindu-se la constituirea unei eventuale majorități parlamentare, Dodon a menționat că e gata să accepte un dialog cu cei de la ACUM dacă și aceștia vor accepta condițiile socialiștilor, iar în cazul democraților lasă decizia de partea Consiliului Republican al PSRM.

„Socialiştii sunt gata să accepte dialogul cu Blocul ACUM doar dacă ACUM va anunţa că este dispus să o voteze pe Zinaida Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi să ofere socialiştilor patru ministere în viitorul Guvern de coaliţie. PSRM nu va accepta condiţiile ACUM cu privire la formarea unui Guvern minoritar condus exclusiv de ACUM”, a mai adăugat șeful statului.

Publicitate

De menționat că, potrivit Curții Constituționale, președintele Republicii Moldova nu poate propune un candidat pentru funcția de prim-ministru în lipsa unui Parlament funcțional. Curtea a subliniat că pentru a desemna un candidat la funcția de prim-ministru, președintele Republicii Moldova trebuie să aibă, în primul rând, un partener de dialog instituțional în persoana președintelui Parlamentului, ca reprezentant al Legislativului.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal