Bătaie la bordul unui avion Wizz Air, între pasageri beți. Reacția piloților

Bătaie la bordul unui avion Wizz Air, între pasageri beți. Reacția piloților
Foto: The Independent

Mai mulţi turişti britanici au fost arestaţi după ce un zbor Wizz Air pe ruta Luton - Budapesta a fost nevoit să-şi întârzie aterizarea din cauza unei încăierări izbucnite la bord, relatează The Independent.

Zborul 2208, cu circa 170 de oameni la bord, era aproape de finalul călătoriei sale de două ore până pe aeroportul Ferihegy, de la marginea capitalei ungare, când un pasager indisciplinat şi-a părăsit scaunul aflat în mijlocul cabinei şi s-a dus în spatele avionului, aparent pentru a folosi toaleta. 

Membrii echipajului i-au cerut pasagerului, care părea să fi consumat mult alcool, să se întoarcă la locul său, iar când acesta a refuzat, au informat căpitanul că, în condiţiile în care cabina nu se afla în siguranţă, aeronava nu putea ateriza, scrie protv.ro.

Piloţii au efectuat imediat o „întoarcere”, în cadrul căreia avionul a urcat rapid şi s-a îndepărtat de aeroport.

Un membru al echipajului a explicat pasagerilor ce s-a întâmplat şi i-a cerut din nou pasagerului indisciplinat să se întoarcă la locul său. În faţa unui nou refuz, un grup de pasageri - care păreau să fi consumat la rândul lor mult alcool - şi-au părăsit locurile, supăraţi că pasagerul întârzia sosirea avionului la Budapesta.

În spatele avionului a izbucnit o bătaie. După ce au fost împărţiţi câţiva pumni, ordinea a fost restabilită parţial şi avionul a putut ateriza, cu o întârziere de jumătate de oră.

Pasagerilor li s-a cerut să rămână pe locurile lor, însă cei implicaţi în bătaie s-au ridicat, şi-au luat bagajele de mână şi s-au îndreptat spre spatele avionului. Căpitanul a anunţat că a sunat la poliţie, un anunţ întâmpinat cu aplauze de ceilalţi călători.

Doi poliţişti au descins în avion şi au arestat doi bărbaţi şi o femeie.

  

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Rusia întrerupe aprovizionarea cu gaze a Italiei din cauza „unei probleme cu operatorul austriac”

Rusia întrerupe aprovizionarea cu gaze a Italiei din cauza „unei probleme cu operatorul austriac”

Mai multe explozii s-au produs la o bază aeriană din Crimeea (VIDEO)

Mai multe explozii s-au produs la o bază aeriană din Crimeea (VIDEO)

O coloană de mașini a fost atacată în regiunea Harkov. 24 de persoane au murit, dintre care 13 copii

O coloană de mașini a fost atacată în regiunea Harkov. 24 de persoane au murit, dintre care 13 copii

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.