ACUM solicită întrunirea Parlamentului în sesiune specială. Ordinea de zi propusă și adresarea către PSRM

ACUM solicită întrunirea Parlamentului în sesiune specială. Ordinea de zi propusă și adresarea către PSRM
Foto: Agora.md

Blocul ACUM solicită întrunirea Parlamentului în sesiune specială, pe 21-22 mai. În cadrul sesiunii, cei 26 de deputați propun fracțiunii PSRM alegerea conducerii Parlamentului și votării inițiativelor legislative antioligarhice. În același timp, blocul ACUM reiterează că funcția de președinte al Parlamentului este garanția votării pachetului antioligarhic de legi și propune socialiștilor ca, după votarea și promulgarea legilor, ACUM să renunțe la această funcție. Inițiativa vine în conflict cu poziția socialiștilor, care au insistat anterior pe candidatura Zinaidei Greceanîi la funcția de șef al Legislativului.

Totodată, blocul ACUM se arată dispus să susțină inițiativele cu caracter social ale PSRM, care se referă la indexarea pensiilor de 2 ori pe an și suportul pentru familiile din R. Moldova, în cazul în care va fi format Guvernul.

„Din motive neclare, președintele ședinței de constituire a Parlamentului, desemnat ca decan de vârstă al corpului legislativ, a decis să suspende lucrările forului legislativ pe o perioadă nedeterminată, contrar prevederilor Regulamentului Parlamentului”, se arată într-un comunicat al blocului politic.

„Pe 9 iunie 2019 expiră termenul legal pentru formarea noului Guvern, după care, Președintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul. În acest fel, blocarea procesului legislativ împiedică îndeplinirea obligațiilor legislative și exercitarea dreptului constituțional al deputaților aleși de a contribui la soluționarea problemelor cetățenilor care i-au votat, inclusiv: combaterea corupției mari, eliberarea organelor de drept de sub influență politică, investigarea și eliminarea schemelor infracționale de spălare a banilor, îmbunătățirea condițiilor social-economice, investigarea completă a fraudelor din sistemul bancar și a privatizărilor ilicite. Tărăgănarea rezolvării acestor probleme afectează negativ situația social-economică din țară, deopotrivă cu bunăstarea precară a celor mai largi grupuri de cetățeni.

Blocarea în continuare a activității Parlamentului va conduce la dizolvarea acestuia, iar alegerile anticipate nu vor fi libere și corecte: se vor face în baza aceluiași sistem electoral, favorabil regimului politic oligarhic aflat la putere, care va exploata din nou, în mod abuziv, resursele administrative, dominația sa asupra spațiului mediatic și corupția politică, care denaturează exprimarea liberă a voinței cetățenilor”, se mai arată în comunicatul ACUM.

Ordinea de zi propusă de blocul ACUM

Blocul condus de Maia Sandu (PAS) și Andrei Năstase (PPDA) a propus și o ordine de zi pentru acestă sesiune specială a Legislativului:

  1. Proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea Declarației privind caracterul capturat al instituțiilor statului.
  2. Instituirea comisiei pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului. Alegerea Președintelui Parlamentului.
  3. Alegerea vicepreședinților Parlamentului.
  4. Formarea Biroului permanent al Parlamentului.
  5. Constituirea comisiilor permanente ale Parlamentului.
  6. Stabilirea datei alegerilor locale generale.
  7. Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la eliberarea Directorului Serviciului de Informații și Securitate.
  8. Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la revocarea Directorului Centrului Național Anticorupție.
  9. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (în vederea anulării sistemului electoral mixt și revenirii la sistemul de vot proporțional, îmbunătățit conform recomandărilor Comisiei de la Veneția).
  10. Proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal (art. 181/1 și 182).
  11. Proiectul de lege pentru modificarea articolului 4 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător.
  12. Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la ,,spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar – bancare din Republica Moldova și investigării acestui proces.
  13. Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării acestui proces.
  14. Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor unor privatizări și concesionări a bunurilor proprietate publică.
  15. Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.
  16. Proiectul de lege pentru modificarea articolului 20 din Codul electoral.
  17. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (abrogarea legii cetățeniei prin investiție).
  18. Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
  19. Proiectul de lege pentru modificarea articolului 23 din Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei.

Vezi și aceste știri
Ajutorul financiar unic de 700 de lei: Plafonul pensiei, majorat până la trei mii de lei

Ajutorul financiar unic de 700 de lei: Plafonul pensiei, majorat până la trei mii de lei

De acasă și printr-un clik: Benificiarii ar putea să solicite reexaminarea pensiilor online

De acasă și printr-un clik: Benificiarii ar putea să solicite reexaminarea pensiilor online

O echipă de jurnaliști au rămas fără microfon în timp ce realizau un reportaj. Bănuitul de sustragere, reținut

O echipă de jurnaliști au rămas fără microfon în timp ce realizau un reportaj. Bănuitul de sustragere, reținut

Advertoriale
Vino la Kaufland cu recipientele goale de la produsele de îngrijire personală și primești 50% reducere pentru cumpărături din aceeași categorie

Vino la Kaufland cu recipientele goale de la produsele de îngrijire personală și primești 50% reducere pentru cumpărături din aceeași categorie

Mașină americană la un preț bun? O companie de la noi oferă servicii performante în domeniul selecției și livrării autovehiculelor de la licitațiile din SUA (VIDEO)

Mașină americană la un preț bun? O companie de la noi oferă servicii performante în domeniul selecției și livrării autovehiculelor de la licitațiile din SUA (VIDEO)

STAR Card - mai mult decât un card de cumpărături. Tot ce trebuie să știi despre STAR Card by Victoriabank

STAR Card - mai mult decât un card de cumpărături. Tot ce trebuie să știi despre STAR Card by Victoriabank

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Gheorghe Cavcaliuc, LIVE în studioul AGORA
    Gheorghe Cavcaliuc, LIVE în studioul AGORA
  • Oameni ca tine: Boris Lebediuc, moldoveanul care cântă la clapele destinului (VIDEO, FOTO)
  • PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Alo, angajați? Da, ne angajăm răspunderea!” Ce se întâmplă zilele astea în Parlament și de ce asta seamănă cu telefonul stricat?
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • O femeie a devenit populară pentru că este deținătoarea celor mai lungi picioare din lume (Foto)
  • Cât de mult a transformat-o sarcina pe Katy Perry. Așa arată vedeta înainte să nască (Foto) 
Cele mai populare
  • 1
    În ce relații erau Cavcaliuc și Plahotniuc sau de ce ex-șeful adjunct al IGP l-a salutat amical (VIDEO)
  • 2
    Maia Sandu: „Cheltuiesc aproape 5.000 - 6.000 de lei pe lună”
  • 3
    Maia Sandu, despre demiterea Guvernului Chicu: „Voturile pot fi găsite doar la Partidul Democrat”
  • 4
    De ce poliția a intervenit la manifestațiile opoziției, dar a ignorat protestele PDM din iunie 2019? Răspunsul ex-șefului adjunct al IGP (VIDEO)
Autentificare