Manifestații și ciocniri la Ekaterinburg, din cauza construirii unei catedrale uriașe în parcul central (VIDEO)

Manifestații și ciocniri la Ekaterinburg, din cauza construirii unei catedrale uriașe în parcul central (VIDEO)

Primarul din Ekaterinburg a anunţat suspendarea construirii unei impozante catedrale în al treilea cel mai important oraş rus, după mai multe zile de ciocniri cu manifestaţii şi după ce președintele Vladimir Putin a făcut apel la reconciliere, relatează AFP, preluată de News.ro.

Foarte controversat, acest proiect - care simbolizează puterea pe care Biserica Ortodoxă a dobândit-o în Rusia - urma să fie realizat într-un parc din centrul Ekaterinburgului, scrie digi24.ro. De la începutul săptămânii, mii de persoane au protestat la locul prevăzut pentru lansarea şantierului - o mişcare de contestare de o amploare rară într-un oraş rus de provincie, după cum notează AFP. În mod firesc, au apărut și susținătorii aprigi ai acestui proiect, astfel încât atmosfera a devenit tensionată. Au avut loc ciocniri și poliția a reținut, miercuri seara, 70 de persoane.

Publicitate

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat la conciliere și a spus că „dacă oamenii care locuiesc acolo sunt împotrivă (...), trebuie să se ţină cont de această opinie”. Câteva ore mai târziu, primarul din Ekaterinburg, Aleksandr Vîsokinski, a anunţat, citat de agenţia publică de presă Tass, că autorităţile au „suspendat lucrările”, adăugând că va fi făcută o anchetă de opinie în legătură cu viitorul proiectului.

„Municipalitatea va face o consultare (...). Nu va fi un sondaj (vizând) 100, 200 sau 1.000 de persoane. Va fi o alegere reprezentativă”, a promis el în faţa manifestanţilor, deveniți şi mai numeroşi joi seara, potrivit unor imagini difuzate pe reţele de socializare. Întrerupt constant, uneori huiduit, Vîsokinski nu a precizat ce formă va lua consultarea pe care o promite.

Exprimându-se într-o conferinţă de presă la Soci, președintele Vladimir Putin a propus să se organizeze un sondaj în rândul localnicilor, în urma căruia „minoritatea va trebui să se supună majorităţii. nsă opinia şi interesele acestei minorităţi trebuie, de asemenea, să conteze”, a adăugat el.

„O catedrală trebuie să unească oamenii şi nu să-i despartă”, a declarat şeful statului, care, după cum reamintește France-Presse, îşi afişează cu regularitate credinţa şi apropierea faţă de Biserica Ortodoxă.

Cum ar urma să arate catedrala din parcul central

La originea protestelor, la care au participat până la 2.000 de persoane, se află instalarea, luni, a unei împrejmuiri în parcul din centrul Ekaterinburgului.

În locul respectiv urmează să se ridice, până în 2023, o impozantă catedrală ortodoxă de 66 de metri înălţime - o reproducere a unei biserici distruse de către sovietici în 1930.

În timp ce protestele continuau, mai multe persoane au fost uşor rănite, în timpul unor confruntări cu bărbaţi solizi, identificaţi drept membri ai unei şcoli de box a unui om de afaceri care finanţează catedrala.

Dincolo de aspectele legate de religie şi urbanism, conflictul a luat o turnură politică. Opoziţia liberală, inclusiv Aleksei Navalnîi, s-a raliat manifestanţilor.

Citește continuarea pe digi24.ro.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal