
O pretinsă avertizare din partea Poliției este răspândită pe Viber
Un mesaj de atenționare, semnat din partea Poliției, este distribuit în ultima perioadă pe Viber. Acesta denunță o schemă de furt de date personale de către anumite organizații teroriste. Contactată de AGORA, ofițerul de presă al Inspectoratul General al Poliției (IGP), Mariana Bețivu, a negat că mesajul aparține Poliției. Totuși, potrivit ei, fenomenul există, iar oamenii legii atenționează consumatorii de telefonie mobilă să nu dea curs sub nicio formă acestor apeluri.Poliția a venit și cu recomandări vizavi de aceste scheme frauduloase.
・
Iată conținutul mesajul distribuit pe Viber și atribuit fals Poliției:

„Mesajul nu este din partea noastră”, ne-a comunicat ofițerul de presă al IGP.
„Oricum, fenomenul există și de aceea atenționăm consumatorii de telefonie mobilă să nu dea curs acestor apeluri sub nicio formă”, a adăugat ea.
Potrivit Poliției, sunetele sau sms-urile frauduloase au prefixul din Letonia, Lituania, Tunisia, Pakistan, Mali, Nigeria, Guinea şi chiar Rusia sau Belarus.
„În prezent, angajații Inspectoratului Național de Investigații (INI) examinează 3 adresări de agest gen. Conform datelor prealabile, victimele au fost telefonate din Lituania, de pe numere cu supra cost. Datorită implicării și informării populației, nu au fost cauzate prejudicii, până la etapa actuală. În vederea evitării achitării unor taxe suplimentare, Centrul pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații recomandă: 1. Adresarea la poliție în cazul depistării unor asemenea apeluri; 2. Verificarea originii apelului (numărul/operatorul) 3. În cazul recepționarii sub nicio forma nu se recomandă apelarea acestor numere”, îndeamnă Poliția.
În perioada anului 2019, în R. Moldova s-au atestat infracțiuni de inginerie socială (social engineering) și furt de identitate, estorcarea prin apeluri cu supra cost, fraudă informatică prin substituirea conturilor bancare, dar și ransomware (un software care criptează datele victimei pentru șantajarea persoanei).