Dacă în cunoscutul serial, personajul jucat de Zelenski a venit la tribună cu un dosar în care își avea notat mesajul transmis celor prezenți din sală, la învestirea sa în funcția de președinte al Ucrainei, Zelenski mai întâi jură, conform protocolului, cu mâna dreaptă pe Constituție și Evanghelie. Abia după aceea a urmat discursul și mesajele tăioase adresate inclusiv parlamentarilor prezenți în plen. 


Imaginile din timpul învestirii reale par mult mai grandioase decât cele din film. În film actorul este întâmpinat doar de câțiva militari, în timp ce la adevărata sa inaugurare, au fost prezenți mai mulți apărători ai țării. Și mimica afișată a fost diferită - serioasă în film, dar cu zâmbete pentru cei care au venit să-l susțină.  

La ceremonia de învestire a lui Vladimir Zelenski în funcția de președinte al Ucrainei au fost prezenți oficiali străini, foști președinți de țară și alți oaspeți, pe când în film este vorba, în mare parte, de elevii săi și părinții acestora. (În contextul în care rolul lui presupunea că a ajuns președinte fiind un simplu profesor de istorie.)

Salutul de final al proaspătului președinte

Serialul televizat „Sluga Naroda”, în care Zelenski a jucat rolul principal a fost lansat în 2015. Filmul relatează povestea unui profesor de istorie care devine președinte după ce un filmuleț în care acesta critică guvernarea devine viral. El câștigă alegerile prezindențiale cu 67% din voturi. 

Rezultatele scrutinului din 31 martie 2019 au arătat că în viața reală Zelenski și-a întrecut personajul. Astfel, acesta a ajuns în fotoliul de președinte cu peste 72% din voturile alegătorilor din Ucraina. 

În primul său discurs în calitate de șef de stat, Zelenski a venit cu mesaje dure atât în adresa Guvernului, cât și a Parlamentului. Mai mult, noul președinte ucrainean a anunțat că e gata să dizolve Rada Supremă de la Kiev și să provoace alegeri parlamentare anticipate.

Zelenski este cel mai tânăr șef de stat din istoria Ucrainei. În campania electorală, acesta a promis că nu va mai candida pentru un al doilea mandat.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!