„Partidele PAS și Platforma DA ale blocului ACUM invită cetățenii la un flashmob în fața Guvernului Republicii Moldova (intrarea de pe Pușkin) împotriva creșterii substanțiale a prețurilor la benzină și motorină. Evenimentul va începe la ora 12:00”, se arată în scurtul mesaj publicat în descrierea evenimentului.
Săptămâna trecută, prețurile la carburanți au crescut cu aproximativ un leu per litru. Consiliul Concurenței a anunțat că s-a autosesizat, suspectând o înțelegere de cartel.
Pe 17 mai, mai mulți șoferi au protestat în Piața Marii Adunări Naționale, manifestându-și nemulțumirea față de noile scumpiri.
Marți, 21 mai, blocul ACUM a anunțat că ar putea chema lumea la protest. Anunțul a venit după ce socialiștii au refuzat să dea curs invitației de a întruni Parlamentul într-o sesiune specială.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.