
Scrisoarea tânărului care a nu a trecut examenul la șoferie vs. înregistrarea video de la testare. Cum s-a descurcat viitorul șofer de fapt (VIDEO)
După ce în mediul online a apărut o scrisoare deschisă semnată de un tânăr care nu a susținut examenul practic pentru a obține permisul de conducere, Agenția Servicii Publice a publicat o înregistrare video din timpul testării. Potrivit instituției, comisia de examinare instituită a constatat faptul că atitudinea examinatorilor faţă de candidat a fost calmă, corectă și respectuoasă.
・
„Examinatorul a efectuat prezentările de rigoare și a informat candidatul despre procesul şi ruta de examinare, cu momentul iniţierii etapei de probă. În timpul examenului s-au sesizat câteva încălcări de la regulile de circulație, iar la final, tânărului i-a fost comunicat rezultatul evaluării și motivele penalizărilor aplicate pe parcursul testării”, se arată într-un comunicat de presă emis de instituție.
Potrivit Agenției Servicii Publice, nici la momentul evaluării, nici în termenul prevăzut pentru contestații, candidatul nu a avut obiecţii cu privire la rezultatul obținut şi nu a înaintat vreo petiţie în acest sens. Reprezentanții instituției susțin că în urma investigării prestației sale, calificativul „Respins” corespunde grilei de evaluare conform punctelor acumulate.
În scrisoarea sa, tânărul susține că ar fost tratat cu aroganță de examinatori:
„Când am urcat la volan, am fost atacat de un val mare de brutalitate și umor de prost gust din partea domnilor în cauză. Văzând ruta pe care urmează să o trecem, examinatorul a surâs fals și a spus că pur și simplu traseul este unul lung și obositor pentru el. Culmea pentru mine a fost atunci când acesta a început să mă penalizeze la stânga și la dreapta pentru orice respirație”.
Instituția subliniază că pentru a reduce influența factorului uman, proba teoretică este total computerizată, iar rutele de examinare la proba practică sunt selectate aleatoriu printr-un sistem automatizat. Majoritatea automobilelor utilizate au fost date în exploatare în 2017.
Anul trecut, numărul examinărilor a atins cifra de 202.067. Dintre acestea 89 548 au fost la proba teoretică, iar 112. 519 la cea practică. Datele statistice ne arată că aproape 80% dintre candidați au susținut examenul teoretic și 54% au trecut de proba traseului. Numărul contestărilor recepționate până acum este de 172, ceea ce constituie 0,08% din totalul evaluărilor.