Meciul se va disputa pe arena celor de la Atletico Madrid, Wanda Metropolitano. Și impact economic va fi unul semnificativ asupra Madridului, de peste 50 de milioane de euro care vor intra în bugetul capitalei Spaniei, așa cum au estimat primarul Madridului, Manuela Carmena, alături de directorul executiv al lui Atletico Madrid, Miguel Angel Gil Marin și de președintele madrilenilor, Enrique Cerezo. Aceștia susțin că vor veni peste 100.000 de turiști la Madrid în primul weekend din luna iunie, scrie digisport.ro.

Astfel, hotelierii s-au grăbit să stabilească prețuri prohibitive, iar o noapte de cazare a ajuns să depășească 1.000 de euro, preț de la care pleacă o cazare de o stea. La două săptămâni după acest eveniment, aceeași cameră costă mai puțin de 250 de euro.

O simplă consultare a prețurilor arată că acestea au crescut deja încă de pe acum cu peste 90 la sută. În acest moment, cel mai mic preț pentru o noapte este cuprins între 200 și 250 de euro, însă aici vorbim de hostel-uri. Astfel, fanii vor trebui să scoată din buzunar sume imense. Se mai găsesc și câteva oferte de 200 de euro, dar condițiile sunt minime.

Uluitor: 40.000 de euro un bilet la negru la Liverpool-Tottenham

UEFA a împărțit câte 17.000 de bilete pentru suporterii celor două echipe, Liverpool și Tottenham, însă nu lipsește nici specula. Astfel, ca de obicei în ultimii ani, procurarea unui tichet duce la apariţia unor adevărate nebunii. Unii îşi vând diferite bunuri, alţii îşi golesc conturile sau fac împrumuturi la bancă pentru a face rost de banii necesari.

Potrivit digisport.ro, un bilet câştigat la tombolă a ajuns să fie scos la vânzare în mediul online cu 35.000 de lire sterline, adică în jur de 40.000 de euro! În faţa unor astfel de acţiuni, clubul a reacţionat imediat şi a ameninţat cu sancţiuni dintre cele mai dure. Inclusiv interzicerea accesului pe Anfield Road. Clubul a pus la dispoziţia fanilor un program prin care speră să poată opri aceste vânzări.

Comercializarea biletelor fără acceptul clubului reprezintă o infracţiune. De asemenea, Liverpool va impune şi sancţiuni care vor merge de la imposibilitatea cumpărării de bilete până la interdicţia pe termen nedeterminat pe Anfield Road. Liverpool a anunţat deja că biletele cele mai ieftine costă 60 lire sterline (70 de euro), dar reprezintă doar 20% din cele alocate pentru „cormorani”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!