Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat vineri că a aprobat trimiterea a 1.500 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor cu Iranul, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de monitorulapararii.ro.
„Vrem să avem protecţie în Orientul Mijlociu. Intenţionăm să trimitem un număr relativ mic de trupe, în principal cu rol de protecţie", a declarat Donald Trump de la Casa Albă, înainte de începerea unei vizite în Japonia.
„Nişte oameni foarte talentaţi se deplasează chiar acum spre Orientul Mijlociu. Şi vom vedea ce se întâmplă”, a precizat preşedintele Statelor Unite.
Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat joi că preşedintele Donald Trump evaluează „zilnic” capabilităţile militare din Orientul Mijlociu. „Evaluăm riscurile, asigurându-ne că avem forţele adecvate”, a afirmat Mike Pompeo la postul Fox News.
Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.
Consiliul Suprem de Apărare Naţională din Iran a reiterat joi că „nu vor exista negocieri” cu Statele Unite.
Mike Pompeo şi secretarul interimar al Apărării, Patrick Shanahan, au explicat în Congresul SUA că abordarea Administraţiei de la Washington are rolul de a descuraja Teheranul, nu de a-l provoca.
Vezi și aceste știri

Cele mai grave incendii forestiere de la începutul înregistrărilor în UE: Peste 700.000 de ha, distruse de foc

FC Zimbru, amendat cu 25.000 din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)

Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
