O echipă formată din cinci tineri va crea o aplicație de vizualizare a finanțării partidelor și campaniilor electorale

O echipă formată din cinci tineri va crea o aplicație de vizualizare a finanțării partidelor și campaniilor electorale

Câștigătorii ediției a II-a a InnoVoter, laborator de creație în domeniul electoral, au fost desemnați duminică. Timp de trei zile, 30 de tinere și tineri pasionați de inovații au creat prototipuri pentru afișarea datelor privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Participanții la InnoVoter au fost ghidați de mentori și au lucrat la ideile lor în câte șase echipe. Dintre acestea, juriul a desemnat trei prototipuri învingătoare.

Locul I a fost obținut de Echipa iMinte, formată din cinci tineri developeri și designeri, elevi ai Liceului „Orizont” (Durlești), cei care la ediția din 2018 au ocupat locul III. „A fost greu. Ne bucurăm că noi suntem cei care am realizat acel design, care va fi unul transparent și ușor de utilizat pentru cetățeni, dar și pentru jurnaliștii de investigații. Acum suntem foarte mulțumiți, având în vedere că ne-am demonstrat nouă că noi putem și suntem demni de locul I”, spune Mihail Lavric, membru al echipei decernate.

Publicitate

Pe locul II s-a clasat Echipa SPQR, dintre care trei studenți ai Universității Tehnice din Moldova și 2 tineri, care s-au înregistrat individual. Locul III a revenit celor cinci participanți de la Echipa Breaking Changes.

La prima ediție InnoVoter din septembrie 2018 tinerii au creat o platformă de afișare a mersului alegerilor și rezultatelor preliminare, care a fost folosită la scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019.

Laboratorul a fost organizat de Comisia Electorală Centrală și PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin programul Matra.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal