Ce facem vara cu copiii de grădiniță? Expert-Grup, despre dreptul la muncă al părinților cu copii mici

Ce facem vara cu copiii de grădiniță? Expert-Grup, despre dreptul la muncă al părinților cu copii mici

Dreptul la muncă al părinților cu copii mici și activitatea economică sunt afectate negativ în prezent de regimul de funcționare redusă a grădinițelor de stat în perioada de vară, consideră organizația Expert-Grup. Remedierea situației devine o urgență, în condițiile în care natalitatea a scăzut peste 15% în ultimii 5 ani, iar angajatorii se plâng că nu au angajați suficienți. Totodată, mulți părinți nu pot lucra vara pentru a-și întreține copiii. Închiderea grădinițelor vara este în detrimentul drepturilor copiilor, concluzionează specialiștii în cadrul unui studiu realizat de Expert-Grup.

Experții recomandă Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) să modifice regulamentul de funcționare a grădinițelor, prin emiterea în vara 2019 a unui ordin al Ministrului, cu introducerea unui sistem mixt de concediu anual pentru educatori și angajați, în vigoare de la 01 ianuarie 2020: o parte se acordă simultan la toți în luna august (câteva săptămâni de concediu în intervalul 01-31 august) și restul zilelor – să fie acordate pe rând pe parcursul anului. Excepție trebuie să fie funcționarea continuă (12 luni pe an) pentru unele grădinițe cu profil specializat și câteva „grădinițe de gardă” în fiecare direcție/ sector mare, sau oricare grădinițe suplimentare pot fi asigurate funcționale continuu de APL. Prioritare pentru funcționarea continuă/ sau concedii foarte scurte - se recomandă a fi grădinițele cu regim de 12 ore de funcționare, pentru că au educatori în 2 schimburi.

Angajații cu copii au un concediu obișnuit de maxim 28 de zile calendaristice anual (din care de obicei doar 2-3 săptămâni consecutive pot fi luate vara), pe când în ultimii câțiva ani mai multe grădinițe au început să fie închise vara pentru aproape 2 luni (1,5 luni plus sărbătorile de la sfârșit de august). Acest studiu atrage atenția asupra urgenței situației create și recomandă Ministerului Educației, Culturii și Cercetării/ primăriilor să aprobe un ordin nou, care să interzică închiderea grădinițelor de stat vara în perioada de frecvență înaltă a copiilor (01 iunie-31 iulie), și să limiteze închiderea grădinițelor la maxim 2-4 săptămâni consecutive exclusiv în luna august (intervalul 01-31 august al fiecărui an). Educatorii vor avea astfel un sistem mixt de concediu (câteva săptămâni simultan în august), restul concediului - fiind acordat pe rând.

Publicitate

Prezentare de context/evoluție: anterior, grădinițele nu se închideau deloc în perioada de vară (în perioada sovietică funcționau anul împrejur), sau ulterior erau închise pentru perioade foarte scurte (ex. 2 săptămâni doar în luna august) sau excepțional pentru reparații/ renovări. Începând cu primăvara 2017, la decizia conducerii Ministerului Educației de atunci (acum MECC), a început practica nereușită a vacanțelor totale de 42 de zile în grădinițe, oferite în intervalul 01 iunie – 31 august. Prezentul document de politici recomandă limitarea vacanței la doar câteva săptămâni consecutive de concediu în intervalul mai îngust (01-31 august) acordate simultan, iar restul concediului - să fie luat de angajați pe rând în timpul anului calendaristic. Chiar dacă cadrele didactice din grădinițe au avut și anterior concediul anual de 42 de zile, iar bucătarii și cadrele tehnice – 28-35 de zile, aceste concedii se luau mereu pe rând, și astfel nu afectau marea majoritate a părinților angajați din sectorul privat, care au concediu anual plătit de doar 28 de zile. În perioadele lipsă, educatorii erau înlocuiți de colegii săi care primeau supliment de salariu pentru orele suplimentare (conform legislației în vigoare) sau erau comasate grupele în perioada de vară (ex. în baza analizei frecvenței, se uneau 2 grupe de copii în 1 singură) și aceste practici pot continua. Suplimentar, vara pot fi atrași la stagieri plătite sau lucru pe termen fix – ajutorii de bucătari, absolvenți ai școlilor profesionale specializate.

Critici anterioare: în primăvara 2017 au avut loc mai multe proteste publice ale părinților (ex. grupul părinților solidari), există o petiție online cu peste 3,000 de semnături ale părinților care nu sunt de acord cu această modificare. Așa-zisul acord al părinților în grădinițe este obținut pur formal. În timpul consultărilor din 2017, s-a ținut cont unilateral doar de drepturile conducerii și angajaților din grădinițe, și nu s-a discutat cu reprezentanții angajatorilor (patronate, asociațiile profesionale, Consiliul Economic al Prim-ministrului, FIA, EBA, Amcham etc.); nu s-a discutat nici cu organizațiile care se ocupă de drepturile copiilor și a familiilor cu copii din familiile social-vulnerabile sau organizațiile care promovează egalitatea de gen/ dreptul la muncă a mamelor în special. Un sistem mixt de concedii (câteva săptămâni în luna august și restul în timpul anului) ar asigura un echilibru între interesele angajaților din grădinițe - și interesele familiilor cu copii, care inclusiv plătesc impozite pentru existența acestor servicii publice.

Regimul mixt propus pentru concediile anuale în grădinițe – este și în avantajul educatorilor: noul regulament va însemna că toți educatorii și personalul din grădinițe vor avea o combinație reușită de concediu garantat în luna august fiecare an (min 2 – maxim 4 săptămâni consecutive în intervalul 01-31 august), iar diferența rămasă de concediu anual urmează a fi luată individual, conform planului anual și a planului de înlocuiri. In acest mod, educatorii vor putea solicita a 2-a parte din concediul anual atunci când au ei nevoie (ex. evenimente personale și de familie), precum și vor beneficia ocazional de supliment de salariu pentru înlocuiri (cum se practica mereu, inclusiv și în prezent). Grădinițele mari, cele cu funcționare de 12 ore/ în 2 schimburi de educatori și cele de gardă în fiecare sector pot continua regimul de funcționare 12 luni pe an. Recomandările pentru regimul de vară țin cont de faptul că frecvența copiilor este înaltă în primele 2 luni de vară (perioada 01 iunie – 31 iulie), iar în luna august este o frecvență joasa. Suplimentar, ultima lună de vară are temperaturi mai blânde, luna august fiind luna cea mai potrivită pentru vacanța de familie a copiilor mici (dar și pentru concediul educatorilor).Citește continuarea studiului pe site-ul Expert-Grup.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal