Rusia a interzis instituțiilor publice să cumpere vinuri din import. Care este motivul

Rusia a interzis instituțiilor publice să cumpere vinuri din import. Care este motivul

Rusia a interzis instituțiilor publice să cumpere vinuri din import. Scopul inițiativei este de a proteja producția locală de vinuri. Interdicția se referă la achiziţiile făcute de instituţiile guvernamentale şi organismele publice și va intra în vigoare în luna iulie 2019. Măsura autorităților ruse a fost dezvăluită de Euronews și confirmată ulterior de ministerul rus la agriculturii. 

Potrivit Ministerului rus al Agriculturii, interdicția vizează toate vinurile, vinurile spumante, lichiorurile şi vinurile fructate din străinătate. Deşi acoperă achiziţiile făcute de instituţiile guvernamentale şi organismele publice, inițiativa nu se aplică și pentru entitățile comerciale.

Nu este pentru prima dată când Guvernul Rusiei introduce o astfel de interdicţie care vizează produsele alimentare şi băuturile importate. În 2016 au fost impuse restricţii organismelor publice pentru achiziţionarea de carne, peşte şi produse lactate.

În anul 2017 creşterea importurilor de vin a afectat industria vinicolă din Rusia. Cea mai mare parte din viile din Rusia se găsesc pe coasta Mării Negre, în zona Krasnodar. Regiunea este amplastă la aceeaşi latitudine cu faimoasele podgorii de la Bordeaux într-o climă ideală și un sol potrivit viilor.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.