Un fost ministru britanic, citat în instanţă pentru comentarii pe tema Brexit. Ar fi mințit opinia publică

Un fost ministru britanic, citat în instanţă pentru comentarii pe tema Brexit. Ar fi mințit opinia publică
Foto: ft.com

O judecătoare britanică l-a citat în instanţă pe fostul ministru de Externe Boris Johnson, candidat la postul de prim-ministru după ce Theresa May şi-a anunţat demisia din fruntea Guvernului Regatului Unit şi a Partidului Conservator. El este acuzat de conduită necorespunzătoare în calitate de funcţionar public, în trei cazuri în care se presupune că a minţit opinia publică în privinţa Brexit, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Împotriva lui Johnson a fost formulată o acuzaţie privată, legată de afirmaţii făcute înainte şi după referendumul din 2016, prin care cetăţenii britanici au decis retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Fostul primar al Londrei, ulterior ministru de Externe, a fost unul din liderii campaniei pro-Brexit.

„În ambele perioade menţionate mai sus, (posibilul) inculpat a minţit în mod repetat şi a indus în eroare publicul britanic privind costul apartenenţei la UE, declarând explicit, susţinând sau lăsând să se înţeleagă că costul apartenenţei la UE era de 350 de milioane de lire pe săptămână”, arată reclamaţia.

„Luând în considerare toţi factorii relevanţi, sunt convinsă că acesta este un caz adecvat pentru emiterea citaţiei, conform solicitărilor, pentru cele trei infracţiuni, aşa cum au fost formulate”, a afirmat judecătoarea districtuală Margot Coleman într-o decizie scrisă la Curtea din Westminster.

Judecătoarea a menţionat că acuzaţiile nu au fost dovedite şi nu a consemnat fapte, însă a stabilit că Johnson trebuie judecat. „Asta înseamnă că posibilului inculpat i se va cere să se prezinte în această instanţă pentru o audiere preliminară, iar cazul va fi apoi trimis spre judecată Curţii Coroanei”, a decis ea.

Un purtător de cuvânt al lui Johnson nu a fost dispus să comenteze imediat pentru Reuters decizia judiciară.

Vezi și aceste știri
România a ridicat temporar obligația de autoizolare pentru 14 zile de la intrarea în țară. Totuși sunt cazuri ce prevăd răspundere penală

România a ridicat temporar obligația de autoizolare pentru 14 zile de la intrarea în țară. Totuși sunt cazuri ce prevăd răspundere penală

La mănăstirea Noul Neamț din Chițcani a fost confirmat un focar de infecție cu COVID-19

La mănăstirea Noul Neamț din Chițcani a fost confirmat un focar de infecție cu COVID-19

Descoperă  porțile și fațadele caselor umbrite de ani de la Orheiul Vechi într-o excursie în imagini (GALERIE FOTO)

Descoperă porțile și fațadele caselor umbrite de ani de la Orheiul Vechi într-o excursie în imagini (GALERIE FOTO)

Advertoriale
Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Vara asta, stai pe chill #ÎMPREUNĂ: maicom a lansat o linie de tricouri în colaborare cu KIT KAT ™

Vara asta, stai pe chill #ÎMPREUNĂ: maicom a lansat o linie de tricouri în colaborare cu KIT KAT ™

Donație importantă de medicamente, incluse în protocolul național de tratament al pacienților infectați cu COVID-19

Donație importantă de medicamente, incluse în protocolul național de tratament al pacienților infectați cu COVID-19

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
    Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Enciclopedia „Vreau să știu partidele” și de ce alegerea unei denumiri de formațiune seamănă cu un joc de păcănele (AUDIO)
  • Dumitru Orescu - Business în agricultură, seceta, investiții, pierderi de milioane | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • „Lăsată în arhivă 2 ani și abia acum lansată” – O tânără interpretă de la noi...
  • Zâmbărele vor lansa un serial de comedie! Află cum poți fi și tu unul dintre „Oamenii...
Cele mai populare
  • 1
    Cebotari a fugit din țară? Bolea: Cu toată familia a plecat în această noapte. Ce spune Sîrbu
  • 2
    Voronin, despre gospodăria cu care se laudă Dodon la Condrița: „Așa castraveți, așa găini și așa tușoncă trebuie să fie în beci la fiecare om” (FOCUS)
  • 3
    COVID-19 a luat viața încă a unui cadru medical. A decedat medicul de familie Ion Hanganu
  • 4
    Un miel, 10 litri de vin și 250 de euro, ca să scape de serviciul militar: Un tânăr a denunțat membrii comisiei medicale pentru că nu s-ar fi ținut de cuvânt
Autentificare