O companie germană a oferit un stagiu de practică studenților moldoveni la subiectul drenării apelor pluviale

O companie germană a oferit un stagiu de practică studenților moldoveni la subiectul drenării apelor pluviale

Subiectul drenării apelor pluviale, este unul actual în Republica Moldova, în special în orașul Chișinău. Cunoscând perspectivele și știind capacitățile inovatoare ale viitorilor ingineri moldoveni, compania HAURATON a lansat pentru al doilea an consecutiv, în colaborare cu Universitatea Tehnică din Moldova, Programul European pentru Studenți (HESP).

 Compania vine cu soluții concrete și inovative pentru mediul de afaceri și academic în domeniul construcțiilor. Studenții de la UTM le-au putut testa și implementa la nivel practic în proiectele curente ale companiei, chiar la sediul ei în Germania.

Programul este realizat în 2 etape – prima etapa a fost una teoretică, în cadrul UTM, unde HAURATON a susținut un curs referitor la realizarea rețelelor inginerești pentru ape meteorice și calcule hidraulice pentru dimensionarea sistemelor de rigole; iar a doua etapa a fost una cu aplicații practice, desfășurata la sediul HAURATON, or. Rastatt, Germania,. Acolo, studenții împreună cu mentorii lor au putut implementa cunoștințele obținute în cadrul proiectelor reale. Prin intermediul cercetărilor, s-au găsit soluțiile pentru drenarea adecvată a suprafețelor propuse, în vederea evitării inundațiilor și a oricăror pericole ecologice.


Programul este înalt apreciat de tinerii ingineri de instalații, în special unde subiectul drenării apelor meteorice este unul actual nu numai la nivel mondial, ci și în Moldova și Chișinău. Acest fapt se datorează mai ales în condițiile urbanizării intensive și etanșării suprafețelor orașelor, ca rezultat al creșterii numărului de construcții noi și micșorării spațiilor verzi, necesare pentru infiltrarea apelor. HESP, în scurt timp de la inițiere, a devenit o puternică punte de legătură între HAURATON și studenții participanți din Croația, Slovenia, Serbia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Romania și Moldova, în scopul dezvoltării inovațiilor în domeniul drenajului apelor pluviale, dar și creării unei rețele de schimb de experiență și colaborare științifică.


HAURATON este o companie cu o istorie de succes de mai bine de 60 ani. Astăzi, HAURATON este unul din liderii de piață producătoare de sisteme de drenaj ape meteorice, cu mai mult de 20 de reprezentări directe în diferite state ale lumii și cu proiecte de succes realizate în mai mult de 70 de țări. Hauraton are un portofoliu de peste 2000 de produse dedicate și categorisite în patru mari grupuri: Construcții Industriale, Construcții Civile, Sport și AQUA (Soluții sustenabile pentru tratarea apelor de suprafața), care sunt într-o permanentă dezvoltare.


Pe bună dreptate, HAURATON este considerat liderul inovațiilor din domeniu, în special după introducerea pe piață a rigolelor din material compozit, reciclabil din seria RECYFIX, precum și sistemelor de prindere a grătarelor. Din ultimele proiecte internaționale de referință putem menționa Circuitul de Formula 1 din Sochi, Stadionul Luzhniki din Moscova unde a fost jucată finala Campionatului Mondial de Fotbal 2018, Muzeul Mercedes-Benz in Stuttgart, Promenada turistică Mamaia, Romania; iar în Republica Moldova – pista de aterizare și parcarea avioanelor la Aeroportul Internațional Chișinău, Draxlmaier Bălți ș.a.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
A 284 zi de război, iar pagubele nu descresc: 29 de obiective de infrastructură civilă ucrainene distruse

A 284 zi de război, iar pagubele nu descresc: 29 de obiective de infrastructură civilă ucrainene distruse

EDITORIAL | Mini-ghid de supraviețuire în decembrie

EDITORIAL | Mini-ghid de supraviețuire în decembrie

Un alt  rol pentru armata britanică. „Pentru guvern este important să aibă planuri de rezervă”

Un alt rol pentru armata britanică. „Pentru guvern este important să aibă planuri de rezervă”

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an
  • 2
    Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”
  • 3
    Spînu: „Premise reale pentru a avea un tarif în jur de 4 MDL” și alte consecințe ale semnării contractului de livrare a energiei electrice cu MGRES
  • 4
    Strategia chineză pentru a întoarce diaspora în țară: constrângere, hărțuire, forțare. 100 de așa-numite secții de poliție monitorizează activitatea din afara granițelor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.