
Lumea copilăriei poate fi mai distractivă dacă o avem pe Peppi! Galerie FOTO
Unul dintre cele mai haioase spectacole copilărești ale mai multor generații este, cu siguranță, Peppi, Ciorap Lung. Această micuță ștrengăriță, aventurieră, interpretată cu mult talent de actrița teatrului Național „Mihai Eminescu” Diana Decuseară, va trezi emoții mereu. Bilete online AICI.
・
Pe 1 iunie, de ziua tuturor copiilor, sunteți invitați să vă răcoriți nițel de soarele amiezii (12:00) la spectacolul „Peppi Ciorap Lung”.
Spectacolul este un musical, aducând în scenă istorii haioase şi doldora de înţelesuri, mișcare, dans şi melodii de neuitat. Năstrușnica Peppi nu se lasă bătută cu una, cu două, face doar ce-i tună prin cap. După o întâlnire cu ea, până şi hoţii se lasă de meserie! Să privim lumea prin lentila imaginaţiei lui Peppi şi de acum în colo nici o zi nu va mai semăna cu alta!

Despre teatru, actrița spunea într-un interviu pentru EA.md: „Teatrul este un „drog” de care nu poţi scăpa aşa uşor. Pentru mine este un fel de a fi, de a te juca, de a înţelege nişte lucruri. O jocă din care… uneori poţi câştiga şi nişte bani. Teatru la noi nu faci pentru faimă sau bani. Mai degrabă e ceva în mine, care la un moment dat trebuie să izbucnească din dorinţa de a spune ceva țării, oamenilor. Atâta timp cât voi avea ceva de spus, voi avea frământari, întrebări, voi căuta răspunsuri, va arde şi acel foc”, declara Diana Decuseară.
Bilete Online AICI.
Vezi mai jos o galerie foto cu imagini de la acest spectacol distractiv.
