Vizită istorică a Papei Francisc în România

Vizită istorică a Papei Francisc în România
Foto: rador.ro

Papa Francisc soseşte, vineri, în România, pentru o vizită istorică între 31 mai şi 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună”.

Papa Francisc vizitează România în perioada 31 mai – 2 iunie și va fi prezent la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc, scrie Mediafax.

Vineri, la sosirea în România, Papa Francisc va fi întâmpinat de către preşedintele Klaus Iohannis la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (Otopeni), la ora 11:25.

Vizita Papei Francisc în România este una istorică şi mult aşteptată pentru mii de oameni, iar pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost implementate o serie de măsuri drastice de securitate, pelerinilor recomandându-se să coopereze cu voluntarii şi organizatorii.

În mod previzibil, pentru vizita Papei au fost luate măsuri de securitate drastice. Aşa cum au menţionat şi reprezentanţii Primăriei Capitalei, pe teritoriul Bucureştiului va funcţiona un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat că fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a preşedintelui Statelor Unite.

Accesul pentru pelerini la evenimentele publice la care va participa Papa Francisc în România se va face după trecerea prin filtrele de securitate, transmite Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”. Pelerinilor li se recomandă să ajungă din timp la zonele de acces.

Mai mult, este interzis accesul participanţilor cu băuturi alcoolice, cu orice fel de animal de companie sau orice alt tip de animal, iar fiecare persoană trebuie să aibă biletul nominal, care nu este transmisibil.

După primirea oficială de la aeroport, Papa Francisc merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

La 15.45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala „Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Sâmbătă, 1 iunie, la ora 9.30, Pontiful pleacă de la Bucureşti cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, Papa Francisc merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice. În jurul orei 17.00, Papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi. La 17.30 face o vizită la Catedrala romano-catolică, după care merge în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le adresează cel de-al şaselea discurs al vizitei. În cursul serii, Papa Francisc se întoarce cu avionul la Bucureşti.

Duminică, 2 iunie, Sfântul Părinte pleacă de la Bucureşti cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcţia Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, Pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice şi recită antifonul marian pascal „Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În jurul orei 17.00, Papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.

Autorităţile estimează că la evenimentele dedicate vizitei Papei Francisc în Bucureşti sunt aşteptaţi 50.000 de persoane, în acest sens Primăria Capitalei anunţând restricţiile rutiere dispuse. Municipalitatea mai spune că echipele de asistenţă socială şi 400 de poliţişti locali vor fi pe teren.

Citește continuarea articolului pe Mediafax.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Pentru a treia oară, Becul AGORA a ajuns la Parlament. Cum a reacționat Olesea Stamate când i-a fost înmânat trofeul (VIDEO)

Pentru a treia oară, Becul AGORA a ajuns la Parlament. Cum a reacționat Olesea Stamate când i-a fost înmânat trofeul (VIDEO)

Porția de știri AGORA | Am ajuns la ediția cu numărul 500! Ce-i asta, cu ce se mănâncă și pentru cine gătim

Porția de știri AGORA | Am ajuns la ediția cu numărul 500! Ce-i asta, cu ce se mănâncă și pentru cine gătim

PODCAST | Scott Greytak: Lupta împotriva corupției reprezintă un interes de securitate națională

PODCAST | Scott Greytak: Lupta împotriva corupției reprezintă un interes de securitate națională

Advertoriale
Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
  • 2
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
  • 3
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 4
    Benzina a sărit pragul de 23 de lei. Șoferii, puși în situația între a goli buzunarele sau bacul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.