Și-a semnat singur sentința. Deținutul care a evadat dintr-o pușcărie de la Leova se va mai reține câțiva ani după gratii

Și-a semnat singur sentința. Deținutul care a evadat dintr-o pușcărie de la Leova se va mai reține câțiva ani după gratii

Deținutul care a încercat să evadeze, vineri dimineață, de la Penitenciarul nr. 3 Leova a fost găsit la Cahul, în această după-amiază. Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că tânărul, în vârstă de 21 de ani, nu a opus rezistență fizică. Totuși, prin fapta sa el și-a mărit termenul de ședere de după gratii cu câțiva ani. 

„Pentru fapta comisă el riscă să fie condamnat suplimentar în baza art. 317 Cod penal, „Evadarea din locurile de detenție”, care prevede pedeapsa cu închisoare de până la 3 ani”, se menționează într-un comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Deținutul nu s-a prezentat la apelul de vineri dimineața, 31 mai. Incidentul a avut loc la penitenciarul nr. 3 de la Leova. Deținutul își ispășea pedeapsa în sectorul deschis al instituției.

Tânărul a fost condamnat pe 18 aprilie 2019 la opt luni de închisoare, de Curtea de Apel Cahul.




Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

PORȚIA de istorie | Cum au apărut bulgarii în Basarabia țaristă

PORȚIA de istorie | Cum au apărut bulgarii în Basarabia țaristă

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Deputat AUR: România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău
  • 2
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 3
    R. Moldova a început să importe gaze naturale din zona Mediterană
  • 4
    Pe compensatii.gov.md va apărea descifrarea calculului privind atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.