„M-am întâlnit cu liderii a trei partide politice mari, cu premierul și președintele. UE nu impune nimic, nu presează pe nimeni, suntem interesați de un guvern creat pe o coaliție politică pentru ca să existe o majoritate solidă în Parlament pentru ca politicienii să poată îmbunătăți standardele de viață a cetățenilor. Am înțeles că până acum nu au avut loc discuții consistente oficiale. Și asta e cel puțin surprinzător într-o țară pluralistă unde niciun partid nu poate miza să aibă o majoritate. Într-o democrație e firesc să vrei un guvern de coaliție, iar asta înseamnă că fiecare partid e pregătit să cedeze ce a promis în campanie, în mod individual”, a declarat comisarul european.
Hahn a sugerat că partidele ar trebui să fie conștiente de responsabilitatea pe care o poartă.
„Dacă au loc alegeri anticipate există riscul ca FMI să suspende programul de asistență cu RM. Asta ar duce la o daună financiară enormă în R.Moldova. După toate discuțiile purtate, consider că nu e așa o mare problemă să se atingă un numitor comun dacă va fi curaj și responsabilitate”, a punctat oficialul european.
Întrebat ce părere are despre o coaliție dintre PD și PSRM, Hahn a declarat că pentru UE „nu contează ce e pe hârtie, ci măsurile luate pentru a aduce statul pe calea reformelor”.
„Pentru noi contează un vecin prosper, stabil, în care este pace”, a conchis comisarul.
Amintim că Johannes Hahn a sosit în această dimineață la Chișinău, vizita având loc concomitent cu cea a directorului Oficiului pentru Afaceri Est-Europene al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.