Fiecare loc de muncă creat de agenții economici va fi subvenționat cu 40 de mii de lei

Fiecare loc de muncă creat de agenții economici va fi subvenționat cu 40 de mii de lei

Agenții economici pot primi câte o subvenție unică în mărime de cel puțin 40 de mii de lei, pentru fiecare loc de muncă creat pe parcursul anului 2019. Anunțul a fost făcut de Ministerul Economiei care subliniază că  cererile de rezervare a subvenției,  în format scris sau on-line, pot fi depuse la Ministerul Finanțelor până la data de 31 iulie. 

Pentru a solicita subvenția unică, agenții economici trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii. Printre acestea se numără creșterea efectivului de salariați de cel puțin 100 de persoane, salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele angajate nu este mai mic decât 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, menținerea posturilor de muncă create pentru cel puțin 3 ani dar și  lipsa restanțelor la achitarea impozitelor şi taxelor față de bugetul public național.

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, implementarea mecanismului privind subvenționarea creării locurilor de muncă va contribui la stimularea investițiilor şi la creșterea economică.

Cererile depuse vor fi înregistrate în Registrul acordării subvențiilor pentru crearea locurilor de muncă, iar solicitantul va fi informat despre recepționarea acesteia în decurs de două zile lucrătoare. Ulterior, acestea vor fi examinate și aprobate, în conformitate cu criteriile de eligibilitate. Cererile depuse după data limită vor fi examinate la rectificarea bugetului sau în următorul ciclu bugetar.


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Olaf Scholz este ales noul cancelar al Germaniei, după 16 ani de mandat ai Angelei Merkel

Olaf Scholz este ales noul cancelar al Germaniei, după 16 ani de mandat ai Angelei Merkel

Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”

Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”

80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață (STUDIU)

80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață (STUDIU)

Advertoriale
În premieră, grupul Balkan Pharmaceuticals a fost decernat cu 3 trofee Notorium Trademark Adwards (VIDEO)

În premieră, grupul Balkan Pharmaceuticals a fost decernat cu 3 trofee Notorium Trademark Adwards (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul „Pria E-Commerce în Moldova”

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul „Pria E-Commerce în Moldova”

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 2
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 3
    CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție
  • 4
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.