Firme care fac afaceri cu statul, printre donatorii partidelor la alegeri

Firme care fac afaceri cu statul, printre donatorii partidelor la alegeri
Foto: fitsnews.com/

Printre principalii donatori ai partidelor în campania electorală sunt și firme care fac afaceri cu statul. O spun analizele asupra rapoartelor financiare depuse la CEC de formațiunile politice. Printre donatorii partidelor intrate în parlament descoperim patroni, manageri sau angajați destul de darnici, iar unele din aceste companii au semnat chiar contracte de achiziții publice, și în toiul campaniei electorale. Dezvăluirile au ieșit în urma unei investigații a portalului anticoruptie.md, informează Agora.

Legătura dintre donatori, partide şi licitaţii câştigate, la prima vedere, nu este una directă, dar, întâmplător sau nu, angajaţi ai mai multor agenţi economici care au obţinut contracte cu statul în domeniul sănătăţii, au vărsat contribuţii financiare tocmai către partidul din care face parte ministrul Sănătăţii, iar salariaţii unor beneficiari ai licitaţiilor din construcţii sau asistenţa socială - au contribuit la bugetul partidului din care fac parte miniştrii care conduc aceste domenii.

Unii experţi anticorupţie,cu care am discutat, nu exclud faptul că anumite licitaţii sunt influenţate de cei care diriguesc treburile publice şi unele câştiguri ar fi din start condiţionate cu donaţiile către partide. Pe de alte parte, spun experţii, anumite surse ilegale sunt legalizate în campanii electrale în formă de donaţii către partidele intrate în cursa electorală.

Jurnaliștii au luat la purecat toate partidele parlamentare iar analiza detaliată pe partide o puteți accesa aici. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943  au rămas în viață 50.000

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000

COVID-19: 5.366 de infectări într-o singură zi în Republica Moldova

COVID-19: 5.366 de infectări într-o singură zi în Republica Moldova

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
  • 3
    Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz
  • 4
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.