Necunoscutele manifestațiilor PDM sau ce nu vor să spună democrații despre evenimentele pe care le organizează

Necunoscutele manifestațiilor PDM sau ce nu vor să spună democrații despre evenimentele pe care le organizează
Foto: FB/Vlad Plahotniuc


Deși începând de miercuri, 5 iunie, democrații au frâu liber în a organiza manifestații în centrul capitalei, aceștia nu se grăbesc să divulge informații organizatorice. Am încercat să aflăm mai multe de la purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari. Acesta ne-a spus care ar putea fi temele de discuție, dar a refuzat să precizeze când mai exact vor începe evenimentele și cum vor fi aduși la Chișinău cei 50 de mii de oameni așteptați să participe la manifestații.

„Nu e protest”

În primul rând, am încercat să clarificăm ce va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale. „E o întrunire cu alegătorii”, a spus Gamurari, negând ideea unui protest.

„Noi am rezervat piața până a începe negocierile între PSRM și blocul ACUM. De aceea, din start, dispare organizarea spontană a unui protest împotriva acestor negocieri, așa cum se încearcă să se presupună. E o întrunire cu alegătorii, cu simpatizanții PDM. Am mai avut întâlniri de acestea fie în teritoriu, fie în Chișinău”, a declarat el.

Întrebat însă de ce anume de această dată democrații au ales PMAN pentru organizarea unor asemenea întruniri, Vitalie Gamurari a spus: „Așa s-a hotărât. Am mai avut în piață întruniri, este un loc mai larg, poate fi și un număr mai mare, e centrul orașului. Noi am făcut de fiecare dată întrunirile PDM destul de vizibile. Nu am încercat să ne ascundem, pentru că nu ne temem de numărul cela care vine și nu ne temem de anumite momente care pot fi provocări. Încercăm să fim transparenți și să arătăm că suntem un partid puternic”.

Ce se va discuta la manifestație?

Am încercat să aflăm care vor fi temele discutate la manifestație, Vitalie Gamurari a declarat că subiectele ar putea fi aceleași ca la alte mitinguri anterioare organizate de PDM.

„Avem cu ce veni în fața susținătorilor noștri după trei ani de guvernare, inclusiv ideile pe care le avem pe viitor pentru RM, acele proiecte, reforme pe care le vedem noi, indiferent care ar fi guvernarea, dar care sunt benefice pentru cetățeni și pentru statul RM. Presupun că astea vor fi și temele de discuție, fiindcă așa-s de regulă întrunirile cu alegătorii. Alte detalii nu aș fi vrut să dau, fiindcă nu am intrat în esența acestor întruniri. Mâine sau când vor fi se va vedea foarte clar care sunt acele subiecte. Dar de regulă sunt de acest gen”, a explicat el.

Când încep și cât vor dura mitingurile din PMAN?

Purtătorul de cuvânt a evitat să spună când încep mai exact mitingurile planificate, în contextul în care PDM are rezervată piața pentru cinci zile, în perioada 5-9 iunie.

„Din câte înțeleg, vor începe de mâine, dar nu pot să vă confirm la ce oră, fiindcă și zilele rezervate, nu pot să confirm sută la sută că în fiecare zi vor fi manifestații. În funcție de situație, pe loc se va lua decizia”, a menționat el.

Întrebat dacă această decizie este determinată de mersul negocierilor, Gamurari a respins această ipoteză. „Nu, asta ține de politica internă a partidului, nu are nicio atribuție cu mersul negocierilor. Când rezervasem piața nu cunoșteam de acea invitație a blocului ACUM pentru PSRM”, a spus purtătorul de cuvânt.

Cum vor ajunge 50 de mii de persoane la Chișinău?

În solicitarea expediată Primăriei, privind rezervarea pieței, democrații au estimat că la eveniment ar urma să participe 50 de mii de persoane. „Eu cifra nu o cunosc. E vehiculată mai mult în presă”, ne-a spus inițial Vitalie Gamurari.

Totuși, am insistat, menționând că cifra nu este una inventată. „Am demonstrat de fiecare dată că suntem capabili să ne mobilizăm și să ne organizăm pentru a asigura acei susținători care doresc să vină la manifestație”, a explicat ulterior purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă PDM va pune la dispoziția participanților transport gratuit, Gamurari a declarat: „Nu sunt eu cel care se ocupă de aceste momente, nici de logistică, nici financiar. Credeți-mă, simpatizanții sunt capabili să se organizeze în teritoriu fără a avea o solicitare din partea centrului pentru organizarea nemijlocit de aici”.

Comandă de la „centru”, expediată în teritoriu?

În presă au apărut informații precum că responsabilii democrați din teritoriu mobilizează oamenii pentru a-i aduce în capitală. Portalul tv8.md a publicat un screenshot al unui mail expediat secretarului executiv al PDM Cimișlia, în care este îndemnat să completeze o listă cu persoanele care vor veni la manifestații.


Vitalie Gamurari a negat însă că ar exista o asemenea comandă de la „centru”. „Asemenea informații au fost și pe timpul când PCRM era la guvernare, când PLDM sau PSRM organiza manifestări. Este ceva tradițional pentru RM să se vină cu asemenea informații. Cineva poate special a făcut lucrul acesta, cineva poate încearcă prin asta să-și atragă atenția sau cineva încearcă să submineze valoarea acestui eveniment, să arunce pietrele în PDM”, a adăugat el.

Amintim că întrunirea democraților, care promite să se desfășoare timp de cinci zile, a fost oficializată printr-o dispoziție a viceprimarului Nistor Grozavu. Astfel, democraților li se asigură piața în perimetrul străzilor B. Bodoni și M. Cebotari, susținerea poliției, iar partidul urmează să contracteze medici pentru primul ajutor, dar și serviciile „Lumteh”, „Spații verzi” și „Autosalubritate”. PDM se pare că se pregătește să facă și un concert, numindu-l responsabil de scenă și lumini pe deputatul Eugeniu Nichiforciuc.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Australia: Sute pe persoane au fost arestate la un protest împotriva restricțiilor în pandemie. Cinci polițiști, spitalizați

Australia: Sute pe persoane au fost arestate la un protest împotriva restricțiilor în pandemie. Cinci polițiști, spitalizați

Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)

Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)

Echipele de pe Ambulanță, echipate cu teste rapide la COVID-19. Câte persoane au fost testate

Echipele de pe Ambulanță, echipate cu teste rapide la COVID-19. Câte persoane au fost testate

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Vremea se răcește. Meteorologii au emis Cod Galben de îngheț
  • 4
    Marina Tauber îl acuză pe Dumitru Alaiba de intimidare după ce deputatul PAS a anunțat că primarul de Orhei și-ar putea pierde funcția
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.