Preşedintele chinez a sosit în Rusia pentru o „nouă eră” de prietenie între Beijing şi Moscova

Preşedintele chinez a sosit în Rusia pentru o „nouă eră” de prietenie între Beijing şi Moscova
Foto: AFP


Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit, miercuri, la Moscova. Este o vizită menită să deschidă „o nouă eră” de prietenie şi să întărească parteneriatul economic între cele două ţări, într-un context de sancţiuni şi de război comercial cu Washingtonul, relatează agențiile AFP şi dpa, citate de Agerpres.

„Sunt convins că această vizită va avea rezultate fructuoase”, a declarat Xi, la sosirea pe aeroportul Vnukovo, unde a fost întâmpinat cu mare fast. Această vizită „va încuraja dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze, un parteneriat global şi o interacţiune strategică într-o nouă eră”, a adăugat el, citat de presa de stat rusă.

Xi Jinping urmează să fie primit la Kremlin de omologul său Vladimir Putin, după care va participa la o recepţie în onoarea sa şi la o serată la Teatrul Bolşoi cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor între cele două state.

La finalul discuţiilor, Xi Jinping şi Vladimir Putin urmează să semneze o declaraţie comună privind „întărirea relaţiilor, a parteneriatului global şi a cooperării strategice, care intră într-o nouă eră”.

Tradiţionala „diplomaţie panda” chineză va fi şi ea prezentă, Xi Jinping urmând să ofere grădinii zoologice din Moscova doi urşi panda.

Joi şi vineri, preşedintele chinez va fi invitatul de onoare al Forumului economic de la Sankt-Petersburg. La eveniment participă și președintele moldovean Igor Dodon.

Într-un context de tensiuni puternice cu Occidentul, schimburile comerciale între Rusia şi China au crescut cu 25% în 2018, atingând „un nivel record de 108 miliarde de dolari”, a indicat un consilier al Kremlinului, Iuri Uşakov, subliniind că Beijingul este „partenerul economic cel mai important al Rusiei”.

„Poziţiile Rusiei şi ale Chinei sunt foarte apropiate sau coincid în majoritatea dosarelor internaţionale”, precum programul nuclear nord-coreean, conflictul din Siria, criza din Venezuela sau acordul nuclear cu Iranul, care vor face obiectul discuţiilor în timpul vizitei, a declarat marţi Uşakov.

Printre alte subiecte pe agenda discuţiilor figurează „relaţiile Rusiei şi Chinei cu marile puteri occidentale, printre care Statele Unite”, a indicat aceeaşi sursă.

Rusia şi China traversează, din motive diferite, o perioadă de tensiuni puternice cu SUA, context în care discuţiile de la Kremlin vizează „reafirmarea sprijinului reciproc (...) şi asigurarea că relaţiile ruso-chineze nu vor fi afectate de schimbările în situaţia internaţională”, a declarat, într-un briefing de presă, ministrul adjunct de externe chinez, Zhang Hanhui. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Liga Campionilor: Victorie istorică pentru Sheriff Tiraspol sau pierdere dramatică pentru Real Madrid? Scor final de 2-1

Liga Campionilor: Victorie istorică pentru Sheriff Tiraspol sau pierdere dramatică pentru Real Madrid? Scor final de 2-1

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
  • 4
    Liga Campionilor: Victorie istorică pentru Sheriff Tiraspol sau pierdere dramatică pentru Real Madrid? Scor final de 2-1
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.