Comuniștii insistă pe indemnizații și sărbătorirea a 70 de ani de la „Victorie”

Comuniștii insistă pe indemnizații și sărbătorirea a 70 de ani de la „Victorie”
FOTO: Agora.md/Constantin Grigorița


Partidul Comuniștilor a înaintat 15 proiecte legislative care prevăd „rezolvarea unor probleme sociale ale cetățenilor”. O bună parte din ele au fost incluse în platforma electorală a PCRM-ului. Unele proiecte prevăd scutiri, indemnizații și indexări ale pensiilor.
Totuși printre inițiative s-a regăsit și o inițiativă legislativă care prevede prevede întărirea statutului de neutralitate, dar și un întreg „pachet” de inițiative, toate legate de celebrarea a 70 de ani de la victoria în cel de-al doilea război Mondial, informează Agora. 

Nu se cunoaște la moment dacă aceste proiecte au fost o condiție a votului comuniștilor în Parlament pentru alegerea spicherului și un potențial vot pentru desemnarea primului-ministru

Printre cele 15 inițiative din domeniul social se numără o inițiativă potrivit căreia pensiile vor fi indexate de două ori pe an, stabilirea unui cuantum minim al burselor studențești, anularea datoriilor persoanelor fizice neangajate față de fondurile de asigurări obligatorii dar și alte inițiative legsilative. 

Neutralitatea permanentă, reînregistrată

Deputații comuniști au ținut să facă o inițiativă legislativă prin care să reconfirme statutul de neutralitate permanentă Republicii Moldova. Practic documentul ar mai readuce încă o dată aminte de faptul că Republica Moldova este stat neutru. Potrivit autorilor, „proiectul sus numit este menit să devină unul din principalii piloni pe calea soluționării problemei transnistrene, precum și consolidării securității în această zonă a Europei.”

Sărbătorirea celor 70 de ani de la „Victorie”

Lucrurile devin mai spectaculoase în ceea ce privește sărbătorirea celor 70 de ani de la „Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Aici comuniștii vin cu un plan amplu de acțiuni care prevede proiectul de hotărîre a Parlamentului privind sărbătorirea aniversării a 70-a Victoriei asupra fascismului dar și declararea anului 2015 Anul Veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei 1941-1945. 

Totodată, mai sunt incluse: 

• Acordarea anuală a ajutorului material unic în cuantum de 10 mii lei, acordat în ajunul zilei de 9 mai;
• Compensarea cheltuielilor pentru protezare dentară în mărime de 4000 lei;
• Asigurarea gratuită cu cărucioare, aparate auditive, etc.;
• Scutirea de plată pentru serviciile comunale.
• Stabilirea alocațiilor pentru îngrijirea, însoțirea și supravegherea veteranilor celui de-al doilea război mondial.

Condițiile votului din Parlament? 

Reamintim că PCRM a votat alături de PLDM și PD pentru candidatura lui Andrian Candu în funcția de spicher al Parlamentului. Votul a fost dat după ce au avut loc mai multe runde de „consultări cu opoziția” la care au participat liderii celor două partide care fac parte din coaliția minoritare PLDM-PD și reprezentanții fracțiunii PCRM. Liberalii au acuzat cele două partide că s-au coalizat cu PCRM. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 2
    Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”
  • 3
    Cum a schimbat Angela Merkel Europa în cei 16 ani în care a condus Germania
  • 4
    Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.