Socialiștii, despre decizia PAS de a susține un speaker PSRM: Sperăm la o astfel de poziție din partea PPDA

Socialiștii, despre decizia PAS de a susține un speaker PSRM: Sperăm la o astfel de poziție din partea PPDA

Socialiștii au salutat decizia Partidului Acțiune și Solidaritate, care a spus că este gata să susțină un speaker din partea PSRM. Totuși, formațiunea politică a menționat că voturile necesare în acest sens nu sunt suficient, menționând că mizează pe o asemenea poziție și din partea Partidului Platforma DA.

„PSRM salută intenția și decizia deputaților PAS, parte componentă a blocului ACUM, de a debloca activitatea Parlamentului. Menționăm faptul că această abordare constructivă am urmărit-o și în cadrul negocierilor purtate ieri, pe 4 iunie 2019. În contextul celor menționate mai sus. atragem, totodată, atenția asupra faptului că PSRM și PAS nu au la această etapă un număr suficient de deputați ca să poată pune în aplicare aceste decizii. Ne exprimăm speranța că, în cel mai scurt timp, o astfel de poziție, mai constructivă decât anterior, va fi exprimată și de către deputații Partidului Platforma DA”, au menționat socialiștii într-un comunicat.

Amintim că, la ședința Consiliului Național Politic, PAS a decis că este gata să susțină un candidat socialist pentru funcția de președinte al Parlamentului. Cei din Platforma DA au spus că au luat act de acest anunț, menționând că vor convoca, joi, în regim de urgență, Consiliul Național Politic al PPDA. Anterior, blocul ACUM l-a propus în funcția de președinte al Parlamentului pe liderul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase. Mai mult, blocul politic a spus că, după ce socialiștii vor vota pachetul de legi cu privire la scoaterea din captivitate a statului, fotoliul de speaker va fi cedat socialiștilor. PSRM nu a agreat un asemenea scenariu, menționând că președinta formațiunii, Zinaida Greceanîi, trebuie numită în această funcție din start.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.