„Am pornit de la ideea că numărul de pachete folosite cel mai rar poate fi înlocuit treptat, apoi să avem un calendar ca până în 2022 să putem schimba toate grosimile pentru pungi” a spus unul dintre autorii legii, deputatul Lilian Carp.

Deși legea a fost promovată, pungile din plastic nu au dispărut din magazine. În prezent, agenții economici nu sunt penalizați în niciun fel dacă încalcă această lege.

„Cadrul legislativ nu prevede care este autoritatea competentă în domeniul interzicerii punerii acestor pungi în comerț”, a precizat reprezentantul Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, Ion Mateescu.

Potrivit lui Lilian Carp, unii deputați au abordat poziția că nu poate fi sancționată o persoană de două ori pentru aceeași încălcare, detaliu care ar fi reprezentat o problemă în buna funcționare a legii.

„O persoană care depășește viteza de zece ori în aceeași zi poate să primească zece amenzi pentru depășirea vitezei, dar conform legii nu putem să penalizăm un agent economic pentru aceeași încălcare”, a spus expertul Mark Mazurean.

„Copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat. Cam asta s-a întâmplat și cu modificările în legislație. Cu adevărat existau două instituții care urmau să constate și să tragă la răspundere”, a adăugat Lilian Carp.

Chiar așa, agenții economici încearcă să se încadreze în limitele legale admisibile.

„Avem ambalajele în care putem păstra mâncarea sau ambalaje de la diferite produse. Ele au între 35 și 50 de microni. Acele pungi care se vând la market sunt sub 50 de microni, de la 35 în sus. Așa că da, legea este aplicată. Marketurile folosesc ceea ce corespunde legii”, a declarat coordonatoarea de programe ACTIVECO, Elena Tacu.

 Metro Cash&Carry a încercat să afle ce i-ar face pe consumatori să renunțe la pungile din plastic.

„Vrem să facem un studiu ca să vedem cum putem influența comportamentul consumatorului. Orice proces de change management începe de la structurile formale, și după aceea schimbare a comportamentului.Suntem la etapa in care pregatim proiectul impreuna cu UNDP. Dupa finalizarea studiului vom defini formulele cele mai potrivite pentru a sensibiliza consumatorii privind diminuarea sau reutilizarea mai frecventa a pungilor de plastic”, a declarat reprezentantul METRO, Vadim Rotaru.

UNDP Moldova a realizat un studiu demografic la acest subiect. Cercetarea arată că, în mare parte, consumatorii au două motive pentru care folosesc pungile din plastic.

„Majoritatea clienților cunosc efectul negativ al pungilor de plastic, dar nu se simt suficient de motivați pentru a renunța la acest confort. A doua barieră este aceea că cei care vin cu pungile la magazin le uită în mașină sau uită de existența lor”, a precizat specialista UNDP Moldova, Inga Podoroghin.

 Reprezentanții societății civile spun că agenții economici ar trebui să se gândească mai puțin la confortul consumatorilor.

„De ce vă gândiți întotdeauna la confortul consumatorului când este foarte clar din toate raportatele că planeta noastră se duce de râpă. Noi vorbim de parcă avem la dispoziție mult timp și că este ok să mai așteptăm trei ani până intră legea în vigoare”, a subliniat activista Ecaterina Luțișina.
Acest eveniment este parte a proiectului "Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova" (MEDIA-M), finanțat de USAID, UK aid și implementat de Internews in Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.



Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!