Absolvenții, despre primul examen de BAC: „A fost ușor”. Cum s-au descurcat la testul-fulger propus de jurnaliștii Agora

Absolvenții, despre primul examen de BAC: „A fost ușor”. Cum s-au descurcat la testul-fulger propus de jurnaliștii Agora

Absolvenții din liceele din țară au susținut primul examen de Bacalaureat la limba română. Tinerii s-au înarmat cu optimism, dar și cu o armată întreagă de susținători. Părinții și prietenii apropiați le-au ținut pumnii în timpul testului. Absolvenții spun că testul a fost pe măsura așteptărilor.

„Nu a fost nimic complicat pentru că noi toate acestea le-am studiat. A fost ceea ce noi cunoaștem deja. Întrucât suntem la curent cu tot ceea ce este acolo, putem spune că este un test mediu”, a spus o absolventă.

„Anturajul acesta în care parcă eram închiși. Situația când ești controlat este destul de emotivă. Eu nu am simțit foarte mult, dar vedeam pe fața colegilor cum asta se întâmplă”, a spus un tânăr.

Publicitate

„Însuși examenul a fost foarte ușor. Nu necesită foarte multă pregătire, așa ne insuflă profesorii. Itemii au fost ușori. În momentul în care ai o gândire critică destul de dezvoltată, cu puține cunoștințe în spate poți foarte ușor să te eliberezi de acest examen”, susține un absolvent.

„Jumătate de oră am așteptat până ne aduce testul, toți acolo umblau-vorbeau. A fost superb”, spune un absolvent.

Tinerii sunt optimiști și se așteaptă la note mari:

„Cred că un șapte. Un șapte-opt”.

„Nu mă aștept. Principalul mai mult de 5 să fie”.

„Mizez pe nota 8 sau 9. Cred că pe această notă am și scris. Am depus destul de mult efort și am pus destul de multă greutate în cuvintele pe care le-am scris”.

„Sper că minimum voi primi nota 8”.

„Eu de la început știam că voi avea nota 6, aproximativ. La română oricât de mult nu m-aș strădui am așa notă. Așa mereu a fost. Eu sunt la real, pentru mine româna nu este o disciplină prioritară”.

I-am supus pe absolvenți la un test fulger pentru a ne convinge de cunoștințele pe care le posedă. Le-am pus la dispoziție câteva propoziții în care am strecutat câte o eroare. Cum s-au descurcat, vedeți în video.

Pentru examenele de Bacalaureat, sesiunea 2019, sunt înregistrați 17,4 mii de candidați. 13,79 % dintre aceștia sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal