Reporterul AGORA a fost agresat verbal astăzi de câțiva participanți la manifestația organizată de Partidul Democrat. „De ce te anini de oameni? De ce îl cauți pe dracu?”, i s-a adresat un bărbat care aștepta împreună cu mulțimea adunată în zona cinematografului Gaudeamus.
„Ai un accent interesant. De unde ești”, a adăugat un alt bărbat, deși Mihai Avasiloaie avea legitimația la vedere.
„Era o atmosferă de sticle golite de bere, șuierături, frică de cameră și oameni care erau prezenți acolo doar fizic. Femei - foarte puține. Mulți, dar foarte mulți bărbați, o bună parte din ei păreau dubioși: în trening, cu ochelari de soare și exclamații suburbane la orice pas. A fost pentru prima oară când nu m-am simțit în siguranța fiind pe teren, la o manifestație publică. Pentru a evita orice conflict, am continuat să-mi fac treaba fără a răspunde provocărilor, retrăgându-mă încet din acea zonă. Acest lucru este important atât pentru imaginea ta și a instituției de presă pe care o reprezinți, cât și pentru integritatea fizică. Nu ești acolo pentru a te certa cu cineva, ci pentru a reflecta evenimentele”, a descris Mihai Avasiloaie atmosfera din timpul manifestației de astăzi.
De menționat că jurnaliști de la mai multe instituții media au declarat că au fost bruscați de protestatari în timpul manifestației de astăzi.
Vezi și aceste știri

Ţările NATO vor spori la peste 300.000 efectivul forţelor cu nivel de reacţie ridicat

Vladimir Putin ar urma să participe la summitul G20. Kremlin informează că liderul de la Moscova a acceptat invitația

Zelenski și Sandu, după întrevederea la Kiev: „Răspunsul la agresiunea rusă trebuie să fie comun” și „Vom colabora în domeniul economic și energetic”
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
