Igor Dodon spune că familia și rudele sale sunt presate de democrați: „Nu voi ceda”

Igor Dodon spune că familia și rudele sale sunt presate de democrați: „Nu voi ceda”

Familia președintelui Igor Dodon, dar și rudele acestuia, ar fi atacate de reprezentanții Partidului Democrat. Cel puțin, asta a declarat șeful statului în debutul ședinței Parlamentului. Potrivit lui, în viitorul apropiat ar putea să apară mai multe lucruri care îl vizează. Oficialul i-a îndemnat pe jurnaliști să trateze informațiile din perspectiva situației conflictului cu democrații. După ce a făcut public un document cu condițiile pe care Igor Dodon le-ar fi pus democraților în schimbul unei alianțe PD-PSRM, Andrian Candu a cerut demisia președintelui.

„Toate mesajele care vor fi azi, toate criticile adresate împotriva mea, împotriva familiei mele să le luați în calcul anume din aceste considerente. Îmi atacă deja familia. Îmi atacă rudele pentru a le deschide dosare. Nu voi ceda”, a spus Igor Dodon.

Totodată, șeful statului a precizat că unele dintre propunerile de federalizare a Republicii Moldova ar fi venit din partea liderului democrat acum doi ani:

Publicitate

„Propunerile au venit din partea lui Plahotniuc acum doi ani. Spuneau că sunt gata de orice pentru ca să fie bine. Nu am filmat niciodată nimic, nici când a fost la mine în birou. Partenerii noștri din Rusia au video, dacă va fi nevoie, el va apărea. Nu-i frumos. Nu se poate așa. Nu-i corect. Eu am fost categoric și am spus că Plahotniuc nu va fi premier și niciun fel de coaliție cu socialiștii nu va fi. Din aceste considerente, o să apară multe lucruri. Ei de obicei așa procedează”.

Potrivit lui Candu, președintele Dodon este obligat să dizolve Parlamentul. Andrian Candu a declarat că PD speră „că Dodon își va da demisia pentru prostiile și tentativa de a trăda țara”. „El nu mai merită să fie președinte. Cetățenii care înțeleg gravitatea lucrurilor, îi vor cere în unison să-și dea demisia”, a punctat Candu.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal