Plahotniuc: Coaliția PD-PSRM era aproape făcută. Liderul PD acuză ACUM și PSRM de tentativă de uzurpare a puterii

Plahotniuc: Coaliția PD-PSRM era aproape făcută. Liderul PD acuză ACUM și PSRM de tentativă de uzurpare a puterii

Liderul PD, Vlad Plahotniuc, a confirmat, într-un briefing al formațiunii, că PD era cât pe ce să facă o coaliție cu PSRM, însă nu a făcut-o pentru că Dodon și-a dorit federalizarea R. Moldova. Plahotniuc susține că deciziile care se iau în Parlament de către cei 61 de deputați ACUM și PSRM sunt ilegale și sunt o tentativă de uzurpare a puterii în stat.

„Confirm personal negocierile pe care le-am avut cu Igor Dodon. Timp de 3 luni am avut multe discuții, am încercat să găsim soluții că nu putem face coaliție cu divergențe mari ideologice.PD a dorit să facă un parteneriat cu PSRM bazat pe o platformă socială și economică, care să rezolve problemele cetățenilor. Am înțeles că Dodon și PSRM fac jocul cu ACUM ca să ne forțeze pe noi să acceptăm condiții inacceptabile, iar una era legată de federalizarea țării”, a declarat Plahotniuc, menționând că, dacă nu era asta, „coaliția PD-PSRM era aproape făcută”.

„Nu sunt un om perfect, am făcut greșeli în viață, dar nu am acceptat să-mi trădez țara. Au fost mulți care au vrut să mă impună să fac asta. Am negociat lucruri care puteau aduce eficiență guvernării, dar nu am negociat împotriva cetățenilor. Ceea ce fac ei acum e o lovitură de stat. Igor Dodon și PSRM nu mai au legitimitatea de a participa la majoritate și la formarea Guvernului, atâta timp cât există dovadă că sunt finanțați de peste hotare”, a mai adăugat democratul, referindu-se la probele video pe care le-a prezentat Publika.md, unde Igor Dodon ar fi recunoscut că primește bani de la Moscova pentru „întreținerea partidului”.

Plahotniuc a mai calificat acțiunile din Parlament drept „o încercare disperată de a prelua puterea în țară”.

„PD nu recunoaște acțiunile de astăzi, vom face tot posibilul ca să nu se preia puterea și să nu ajungem într-o criză mai mare. Vom furniza suplimentar dovezi care să clarifice modul în care PSRM a încercat să uzurpeze puterea”, a punctat Plahotniuc.

Amintim că, cu puțin timp înainte de briefingul PD, cu 61 de voturi a fost învestit Guvernul în frunte cu Maia Sandu.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.