Deputații l-au demis unanim pe șeful SIS, Vasile Botnari

Deputații l-au demis unanim pe șeful SIS, Vasile Botnari

Deputații ACUM și PSRM l-au demis unanim, cu 61 de voturi, pe directorul Serviciului Informații și Securitate, Vasile Botnari. El a fost numit în funcție în mai 2018, cu votul a 53 de deputați, în mare parte cei PDM.

„Directorul SIS poate fi revocat din funcție ca urmare a exprimării neîncrederii Parlamentului R. Moldova. Motive cred că sunt suficiente, vreau să reamintesc doar câteva lucruri din biografia acestui personaj. El a autorizat expulzarea a 7 profesori de la LT „Orizont”, oameni care au contribuit la îmbunătățirea sistemului educațional al R. Moldova”, a spus de la tribună deputatul Sergiu Litvinenco.

Înainte de a îndeplini funcția de șef la SIS, Botnari a fost șef la MoldovaGaz. Între 2010 și 2013 a fost deputat pe listele PDM, iar din 31 mai 2013 până pe 30 iulie 2015 – ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor în guvernul Gaburici.

În pragul numirii lui Botnari la SIS, Ziarul de Gardă a scris că el a trişat atunci când ocupa funcţii publice. Acesta nu şi-a declarat imobilul de lux în care locuieşte cu familia, înregistrat pe numele socrilor, dar şi un apartament, la care soţia sa este coproprietară.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.