Parlamentul condamnă „tentativa de uzurpare a puterii în favoarea PD și a lui Plahotniuc de către Curtea Constituțională” și cere demisia magistraților

Parlamentul condamnă „tentativa de uzurpare a puterii în favoarea PD și a lui Plahotniuc de către Curtea Constituțională” și cere demisia magistraților


61 de deputați din Parlament au votat o declarație privind condamnarea tentativei de uzurpare a puterii în stat în favoarea Partidul Democrat și a lui Vlad Plahotniuc de către Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova. În declarația lor, parlamentarii PSRM și ACUM s-au referit, în special, la deciziile din 7 și 8 iunie curent, când Curtea a statuat că 7 iunie a fost ultima zi în care poate fi învestit Guvernul și că alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului este ilegală.

Declarația a fost dată citire de parlamentarul socialist, Vasile Bolea.

Potrivit declarației, prin acțiunile Curții s-a încercat blocarea activității Parlamentului prin interpretarea buzivă a termenului de dizolvare a Parlamentului, forțarea președintelui, obstrucționarea majorității parlamentare, atentarea la competenețele exclusive ale Parlamentului în domeniul creației legislative.

„Noi avem obligația de a opri deraierea Curții Constituționale de la normele statului de drept, așa cum e consfințit în Constituție. CC a participat anterior la capturarea statului de către Vlad Plahotniuc și Partidul Democrat, iar la 7 și 8 iunie au emis acte juridice prin care au loc uzuprarea totală a puterii. În conformitate cu Constituția, în aceste condiții, Parlamentul RM:

1. condamnă actele și acțiunile juridice ale CC, în special cele din data de 7 și 8 iun 2019;

2. denunță abuzul comis față de recomandările partenerilor de dezvoltare și Comisia de la Veneția:

3. solicită judecătorilor CC să-și depună imediat demisia din funcție;

4. îndeamnă cetățenii să se adreseze la CtEDO în cazurile de încălcare a drepturilor omului.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.