„Mi se pare că instituția prezidențială a coborât la un nivel, cum spunea dl Ghimpu, „nije plintusa”. Noi suntem obișnuiți cu foarte multe minciuni care se spun în spațiul public. De mulți ani, multă lume tot se teme și se ascunde inclusiv prin hotelele ambasadelor, în frica de a fi arestați. Ieri, Dodon a declarat că niște prieteni, poate ciobănași de Odesa, au de gând să-l omoare. Să-i spunem dlui Dodon, care încă mai este președinte, să renunțe de a speria și a amăgi lumea. Eu m-am săturat și nu mai zâmbesc de la aceste anecdote”, a declarat Vladimir Cebotari.


Cât despre o altă declarație a președintelui, care a spus că democrații își vor trimite lobby-ști pentru a influența reprezentanții Comisiei de la Veneția, Cebotari a menționat: „E vesel și trist în același timp, dar deja ne plictisim de acest spectacol al rușinii”.

Igor Dodon a convocat, marți dimineața, Consiliul Suprem de Securitate, unde a fost discutat subiectul distrugerii probelor infracțiunilor comise. „Din diverse surse, se confirmă că cei care au fost la putere scot banii din țară. Atenționăm angajații organelor de investigație și de anchetă despre răspunderea după dispariția probelor pe marginea fraudei bancare. Am auzit că se distrug și se sigilează probe. Să nu ardă întâmplător un etaj din Procuratura Generală pentru a distruge probele”, a declarat șeful statului.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!