Potrivit lui Pavel Filip, adoptarea acestor două decizii a fost importantă, mai ales în contextul în crizei politice de la Chișinău.

„Am fost în situația să aprobăm de urgență aceste proiecte având în vedere instabilitatea și incertitudinea politică din țară, dar și ultimele evoluții politice prin care unul dintre partidele care au încercat să blocheze permanent aceste 2 proiecte încearcă să preia în mod ilegal puterea.

Sunt două angajamente pe care le-am făcut anterior și vrem să avem certitudinea că ele vor fi respectate, indiferent de ceea ce se va întâmpla după alegerile anticipate”, a spus Filip.

Menționăm că presa nu a fost informată despre convocarea acestei ședințe.

AGORA precizează că terenul pe care urmează a fi construită noua ambasadă a Statelor Unite în Republica Moldova este cel pe care se află fostul stadion republican.

În același timp, subiectul mutării ambasadelor străine din Israel din orașul Tel Aviv în orașul Ierusalim a stârnit un scandal la nivel internațional, președintele american Donald Trump fiind unul dintre susținătorii ideii de a muta ambasada SUA la Ierusalim, decizie contestată de statele arabe.

Subiectul vânzării terenului pe care se află fostul Stadion Republican pentru construcția ambasadei SUA nu este unul nou. Un proiect de hotărâre în acest sens a trecut de Guvern în vara anului trecut, mai apoi fiind votat în Parlament, unde a fost contestat de deputații socialiști. Ulterior, președintele Igor Dodon a refuzat să promulge legea prin care terenul trece în proprietatea Statelor Unite, fapt pentru care a fost suspendat, prerogativele sale fiind preluate în acest sens de președintele Parlamentului de atunci, Andrian Candu.

Guvernului condus de Pavel Filip i-a expirat mandatul în martie 2019. Potrivit legii, un Guvern în exercițiu are prerogative restrânse în mai multe domenii, inclusiv în cel al politicii externe. Astfel, articolul 7 prim al Legii cu privire la Guvern stabilește că Guvernul al cărui mandat a încetat, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, adoptă doar acte cu caracter individual şi normativ necesare pentru administrarea treburilor publice”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!