„Astăzi, instituțiile publice din Republica Moldova se află într-o situaţie fără precedent, când sunt somate de anumite forţe politice să nu respecte deciziile instanței supreme - Curtea Constituțională. În activitatea noastră, aplicăm necondiționat toate hotărârile Curții Constituționale, chiar dacă unele din ele, în anumite situații, au făcut imposibilă tragerea la răspundere a unor persoane. În situația crizei actuale, atragem atenția că nimeni nu poate să-și asume dreptul de a decide, în mod arbitrar, pe care din hotărârile Curții Constituționale să le respecte și pe care nu. Sfidarea principiilor de aplicare necondiționată a Hotărârilor Curţii este un precedent periculos”, se arată în comunicatul instituției.

CNA a îndemnat toți funcționarii publici „să se conducă în activitatea lor strict de prevederile Legii și să nu se lase antrenați în jocuri politice și lupta pentru putere”, adăugând că instituțoa continuă să-și exercite atribuțiile în regim obișnuit.

Amintim că, luni, Parlamentul format din ACUM și PSRM l-a demis prin vot unanim pe directorul CNA Bogdan Zumbreanu. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!