Zece foști magistrați explică de ce nu sunt de acord cu interpretarea CC că trei luni sunt egale cu 90 de zile (DOC)

Zece foști magistrați explică de ce nu sunt de acord cu interpretarea CC că trei luni sunt egale cu 90 de zile (DOC)

Un grup format din zece magistrați, foști membri ai corpului judecătoresc din R. Moldova, au emis o declarație comună. Ei afirmă că decizia CC de a interpreta trei luni ca fiind 90 de zile e o „modificare a normei constituționale, într-o procedură neadmisă de lege”.

„Esența interpretării menționate se rezumă la interpretarea termenului calendaristic de 3 luni cu care se operează în textul Constituției, în frauda legii. Astfel, Curtea a indicat în paranteză interpretarea termenului de 3 luni ca fiind 90 de zile. O astfel de interpretare reprezintă în esență o modificare a normei constituționale, într-o procedură neadmisă de lege”, consideră semnatarii.

Foștii magistrați spun că Înalta Curtenu este autoritatea competentă de a interveni în textul normei constituționale în scopul modificării acesteia”.

„În acest sens, Voința poporului, consfințită în Constituție, nu poate fi modificată de nicio altă autoritate cu atât mai mult în scopul dizolvării forțate a Parlamentului, reprezentând de fapt un exercițiu de îndepărtare forțată a poporului de la exercitarea puterii în stat”, notează semnatarii.

Foștii judecători s-au arătat nemulțumiți „de procedura arbitrară care a stat la baza ultimelor decizii și hotărâri succesive adoptate în grabă de Curtea Constituțională, cu mari abateri de la prevederile Constituției și a jurisdicției constituționale”.

Declarația este semnată de următorii foști magistrați: Alexandru Șpac – fost judecător al Curții de Apel Chișinău; Domnica Manole – fostă judecătoare a Curții de Apel Chișinău; Dumitru Pulbere – fost judecător al Curții Constituționale; Dumitru Visterniceanu – fost judecător al Curții Supreme de Justiție; Elena Gligor – fostă judecătoare a Curții de Apel Chișinău; Nicolae Osmochescu – fost judecător al Curții Constituționale; Tatiana Chiriac – fostă judecătoare la Judecătoria Călărași; Tatiana Duca – fostă judecătoare a Curții de Apel Balți; Tatiana Raducanu – fostă judecătoare a Curții Supreme de Justiție și Victor Pușcaș – fost judecător al Curții Constituționale. Aceștia menționează că lista este deschisă și pentru alți semnatari.

Citiți declarația integral aici:

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori

Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori

În creștere cu 116 milioane: Activele oficiale de rezervă al R. Moldova au ajuns la circa 3,84 miliarde de dolari

În creștere cu 116 milioane: Activele oficiale de rezervă al R. Moldova au ajuns la circa 3,84 miliarde de dolari

Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber

Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)
  • 2
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
  • 3
    Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice
  • 4
    În atenția șoferilor! Timp de o lună și jumătate va fi suspendat traficul pe o stradă din centrul capitalei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.