Grupurile de persoane adunate în preajma instituțiilor publice în ultimele zile au generat foarte multe controverse. Pe de o parte, oamenii prezenți zi și noapte în fața instituțiilor, solicitați de jurnaliști, nu au putut explica de ce au venit, pe de altă parte, în spațiul public, au existat foarte multe semnale că aceste persoane sunt plătite ca să mimeze un fel de protest în preajma acestor instituții, în realitate acestea neînțelegând ce au de făcut.

Pentru a obține mai multe informații privind scopul, rostul și modul de organizare al acestor proteste, reportera ZdG a decis să își schimbe rolul, transformându-se într-o persoană care-și dorește să participe la „protest”. Astfel, ea a petrecut o parte din ziua de 14 iunie 2019 în calitate de protestatară lângă sediul Procuraturii și o altă parte din zi – lângă Guvern.

„Alții fac 4000 de lei timp de o lună, da noi dăm banii eștia timp de 4 zile”

Astfel, persoanele pe care le-a cunoscut, i-au confirmat că „protestatarii” sunt plătiți, explicând cum sunt aceștia organizați, cum se fac plățile, cât costă o zi sau o noapte și care sunt tarifele. „Dima” (Dumitru, n.r.) de la Șoldănești, așa cum s-a prezentat unul dintre organizatorii grupurilor de „protestatari”, a spus cu mândrie că, „de exemplu, iaca sunt oameni care primesc 500 de lei, da’ la noi asta-i 50 euro, la noi în euro se dă. La noi asta-i 1000 de lei ca să stai o zi. Stai două zile 2000 de lei. Alții fac 4000 de lei timp de o lună, care lucrează, da’ noi dăm banii ăștia timp de 4 zile”.

Una dintre provocările acestui protest este igiena. Tot „Dima” a explicat cum funcționează procedurile de igienă: „se spală din „șâpuri” (sticle, n.r.). Iau o „garafă” cu apă și se spală așa, își spală mâinile și fața și gata. Da’ să-și spele intimul, nu”.  „Dima” are o locuință îîn Chișinău și își invită cunoscuții să facă baie uneori la el, dar nu acceptă bătrâni și necunoscuți.  „Vanea” (Ion, n.r.) de la Căușeni spune că seara toți au voie să facă baie la „Bazinul din spatele Guvernului, pe gratis”. „Da, iaca „baseinu” (bazin, n.r.), da, pentru noi e degeaba de la ora 9 până la 10. Ieri am fost la iaz, azi la „basein” și așa mai departe”. Bărbatul face referire la bazinul Universității de Educație Fizică și Sport, amplasat în spatele Guvernului. Solicitați de ZdG, angajata bazinului a negat informațiile, iar directorul nu a răspuns.

Joi, 14 iunie, a fost prima zi în care au lipsit oamenii din sate din preajma instituțiilor publice. Organizatorii au și o explicație: „Mulți oameni ieri au fost, dar pe mulți i-o alungat acasă. Că se îmbătau, se băteau”, a punctat tânărul.

Reportera ZdG, deghizată în protestatară, a încercat să afle sensul acestei activități comerciale. Organizatorii nu s-au arătat prea pregătiți sau interesați de partea politică, declarând că e ceva cu „miliardul, nemiliardul”. Totuși, ei spun că în weekend va fi multă lume, adusă, probabil, pentru un contra-protest. „Duminică o să fie mulți. O să iasă și din partea șeilantă și din partea asta. Din amândouă părți o să iasă oameni”, spune Vanea. Cauza ar fi „Maia Sandu o spus, să vie să ne alunge pe noi tipa. Karoce, politică”.

Citește continuarea pe zdg.md.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!