Maia Sandu, despre coaliția cu PSRM: „Nu putem spune sigur până când vor vrea să meargă în acest parteneriat”

Maia Sandu, despre coaliția cu PSRM: „Nu putem spune sigur până când vor vrea să meargă în acest parteneriat”


Parteneriatul dintre ACUM și PSRM nu are un termen-limită de existență. Cel puțin asta a declarat premierul Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV. Co-lidera Blocului ACUM a explicat că, de fapt, decizia de a face o coaliție cu socialiștii este de compromis, în scopul eliberării țării de un regim corupt.

„Noi am avut de ales între a încerca să eliberăm oamenii din mâinile unui regim corupt și a lăsa regimul să se perpetueze pentru nu știu câți ani. Am decis că e mai bine pentru țară și pentru oamenii ei să ne asumăm acest risc. Există riscul, dar există și oportunități. Nu avem de ales. Am fi ajuns în câțiva ani cu un stat cu oameni-fantomă”, a spus Maia Sandu.

Cât despre durata parteneriatului cu socialiștii:

„Parteneriatul va dura până în momentul în care socialiștii nu vor mai sprijini acest guvern. Atât va dura. Nu avem o perioadă de timp indicată în acest acord. Însuși procesul de curățare a instituțiilor statului, de consolidare a independenței este unul de durată, dar evident că nu putem spune sigur până când vor vrea să meargă în acest parteneriat”, a declarat prim-ministrul ales de Parlament.

 Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova s-au aliat într-o coaliție. Aceștia au obținut astfel majoritatea parlamentară. Ulterior, au votat pentru constituirea unei noi șefii a Legislativului, pentru un nou premier sau și pentru un nou cabinet de miniștri.

 



Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Circulația trenului Chişinău-Bucureşti va fi reluată în noiembrie, după mai bine de un an şi jumătate în care aceasta a fost sistată

Circulația trenului Chişinău-Bucureşti va fi reluată în noiembrie, după mai bine de un an şi jumătate în care aceasta a fost sistată

Judocanul Denis Vieru a câștigat aurul la Grand Prix-ul de la Zagreb (VIDEO)

Judocanul Denis Vieru a câștigat aurul la Grand Prix-ul de la Zagreb (VIDEO)

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Dumitru Pulbere revine temporar în cadrul CSP. Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei Sandu
  • 2
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 3
    Prețul la carburanți: Motorina se scumpește, iar benzina se ieftinește. Iată plafonul stabilit de ANRE
  • 4
    Focar în trafic! Soluțiile chișinăuienilor pentru ambuteiajele din centrul capitalei: Fără construcții multietajate și cu piețe în afara orașului (VIDEO/FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.