Turnură de situație! Curtea Constituțională și-a anulat deciziile pronunțate în ultimele zile

Turnură de situație! Curtea Constituțională și-a anulat deciziile pronunțate în ultimele zile

Curtea Constituțională (CC) și-a anulat deciziile pronunțate în perioada 7-9 iunie, care au condus la crearea unui blocaj politic și juridic. Magistrații au luat această decizie acum câteva clipe, după ce au decis, din oficiu, să-și revizuiască hotărârile.

Ulterior, într-un comunicat, CC a precizat că la baza anulării deciziilor sale a stat „situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”.

„Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură”.

Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de socialista Zinaida Greceanîi dobândește calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu.

Amintim că, în perioada 7-9 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a din 8 iunie 2019 pentru alegerea  Zinaida Greceanîi în funcţia de Preşedinte al Parlamentului. De asemenea, magistrații au declarat neconstituționale actele legislative adoptate de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la data de 8 iunie 2019 şi ulterior.

Ulterior, instanța a instituit interimatul funcției de președinte, după ce, în prealabil, a decis că termenul limită în care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, așa cum se menționa anterior în spațiul public.

După multiple critici aduse Curții Constituționale, în ultimele zile, Înalta Curte a emis un comunicat de presă în care își exprimă regretul față de o asemenea atitudine. Mai mult, CC spune că e unica instituție independentă de orice autoritate și „niciun scop politic nu poate justifica desconsiderarea și atacurile împotriva singurei autorități legitime de jurisdicție constituțională”. 


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune

Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune

Biden i-a convocat la o discuție din „Situation Room” pe aliații europeni în legătură cu posibilitatea unui atac al Rusiei

Biden i-a convocat la o discuție din „Situation Room” pe aliații europeni în legătură cu posibilitatea unui atac al Rusiei

Vicepremierul Spînu susține că a renunțat la compensația pentru gazele naturale: „Nu mă aștept ca multă lume să renunțe”

Vicepremierul Spînu susține că a renunțat la compensația pentru gazele naturale: „Nu mă aștept ca multă lume să renunțe”

Advertoriale
Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
  • 3
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 4
    Șeful Moldovagaz spune că majorarea prețului pentru gazul metan este justificată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.