„Noi politica de cadre am făcut-o mereu în bază de profesionalism și merite. Nu am angajat în funcții cumetri, nănași ș.a.m.d. Vrem să fiți siguri că promovarea funcționarilor publici în funcție, angajarea, se va face doar în bază de profesionalism și de disponibilitatea oamenilor de a munci din greu. Noi vom face tot ce putem ca să aveți condiții bune de muncă și ca să avansăm în reforma educației”, a declarat premierul.

Maia Sandu a venit și cu apel către toate cadrele didactice din țară. „Nu se va accepta niciun abuz de acum înainte. Cei care sunt supuși la presiuni, să ne contacteze. Toate aceste metode de intimidare, de hărțuire, nu doar în sectorul educațional, trebuie să înceteze. Știm că sunt profesori care și-au pierdut locul de muncă, au primit mai puține ore, care au fost impuși să se implice în campania electorală. De azi înainte, fiecare este liber să facă ce vrea în raport cu forțele politice”, a spus prim-ministrul.

Vor urma demisii?

Iar Liliana Nicolăescu-Onofrei a menționat că va organiza chiar astăzi o ședință cu secretarii de stat și cu șefii de direcții ca să evalueze situația de moment. „Trebuie să vedem unde exact suntem, să vedem care sunt lucrurile urgente de făcut. Toate aceste priorități le vom determina acum”, a menționat ministrul.

Șefa de la Educație a evitat să spună dacă vor urma demisii. „În ce privește cabinetul ministrului, vreau mai întâi să cunosc toată lumea și după asta să iau decizii. Acestea sunt persoane de încredere, care vin cu ministrul și pleacă cu ministrul”, a spus Liliana Nicolăescu-Onofrei.

Ministrul a mai menționat, în fața întregii echipe, că va avea pe masă aceeași cană. „Când am lucrat la minister, aveam o cană pe masă care o să fie și acum. Pe ea scrie: „ai răbdare cu mine, explică-mi”. Dacă n-o să înțeleg foarte clar ce, de ce, cum, nu o să înțeleg nimic. Împreună trebuie să ne asigurăm că pe toate domeniile există transparență maximă, corectitudine, și că inițiativele valoroase nu sunt ignorate”, a declarat oficialul.

Luni, 17 iunie, premierul Maia Sandu a prezentat subalternilor din ministere miniștrii învesitiți.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!