
Aeroportul, Tutun-CTC sau Arena Chișinău. O comisie parlamentară va ancheta privatizările publice efectuate începând cu anul 2013 (VIDEO)
Majoritatea parlamentară dintre PSRM și ACUM a constituit astăzi o comisie de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începând cu anul 2013. Deputații s-au referit în mod special la concesionarea aeroportului internațional Chișinău, dar și la compania Tutun-CTC și proiectul Arenei Chișinău.
・
„Proprietăți ale statului au ajuns pe mâna unor oameni dubioși, prin metode dubioase și netransparente. În ultimii ani au avut loc multiple privatizări și concesionări cu grave încălcări de procedură și norme ale transparenței. Despre ele aflam uneori din presă, când deja era târziu. Statul a fost prejudiciat cu sume enorme de bani. Activele statului, adică ale noastre ale tuturor au fost înstrăinate la prețuri derizorii. Persoane în funcții de demnitate publică, sarcina cărora era să protejeze în interesele statului, au acționat împotriva lor”, a declarat deputatul Dumitru Alaiba, mulțumind presei și societății civile pentru că a scris despre unele cazuri de privatizare dubioasă.
„Această comisie va avea sarcina de a trece în revistă principalele concesionări și privatizări, să dea o aprecieze despre cum s-a respectat legea și procedura, să evaluze prejudiciile statului și să comunice publicului”, a adăugat Alaiba.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FParliamentRM%2Fvideos%2F425824511338772%2F&show_text=0&width=560
„Privatizările trebuie să fie adevărate, cu un concurs deschis, în care nimeni, în special comisia de selectare, nu-i știe rezultatul”, a mai spus deputatul ACUM.
„Suntem obligați să facem lumină asupra marilor cazuri de delapidări din sectorul public, legat de privatizări obscure, preluări de proprietăți ale statului în folosul unor grupuri fără scrupule. [...] Degeaba le vom vorbi oamenilor despre legi europene, dacă nu penalizăm hoția”, a declarat Igor Munteanu.
„Ar trebui să cunoaștem eroii care au făcut posibil ca aeroportul internațional Chișinău să ajungă pe mâinile unor interpuși din offshore-uri, inclusiv din Cipru, după ce și-au schimbat repetat proprietarii, în timp ce Ministerul Economiei expedia invitațiile la licitații pe adrese inexistente. Mă interesează și soarta Tutun-CTC, ajuns în proprietatea unor companii active în zona duty free, dar și concesionarea gărilor auto din țară unor companii de o zi”, a mai spus deputatul blocului ACUM, menționând că în atenția comisiei de anchetă va fi și Arena Chișinău.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FParliamentRM%2Fvideos%2F415080792486999%2F&show_text=0&width=560
„Comisia să analizeze anume prin prisma prejudiciului interesului public, bugetului public. Suntem convinși că dacă va fi bună credință și voință de a face dreptate, vom scoate la iveală multe scheme inclusiv și cu aeroportul”, a spus deputatul PSRM, Vlad Bătrîncea.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FParliamentRM%2Fvideos%2F630149984156051%2F&show_text=0&width=560