Ce spune Jizdan despre debutul lui Năstase la MAI? „Cred că e cazul să dăm la o parte emoțiile” (VIDEO)

Ce spune Jizdan despre debutul lui Năstase la MAI? „Cred că e cazul să dăm la o parte emoțiile” (VIDEO)

Proaspătul șef de la Interne, Andrei Năstase, nu a făcut încă nimic, dar trebuie să continue reformele începute. Asta a declarat fostul ministru Alexandru Jizdan, care menționat că la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este periculos de experimentat.

„Dl Năstase încă nu a făcut nimic. O să vedem rezultatele. Eu doar un lucru îmi doresc, ca în MAI să continue reformele, deoarece eu am fost cel care am continuat și eu la rândul meu reformele începute de predecesorii mei. Acum cred că e cazul să dăm la o parte emoțiile și să ieșim din această zonă, să ne uităm constructiv. Pe parcurs, dânsul cred că va înțelege că MAI nu a fost o instituție capturată. Este o instituție unde se fac niște reforme care au fost finanțate de către UE. Chiar dacă în ultima fază nu am avut bani europeni, noi totuși am continuat aceste reforme”, a spus Alexandru Jizdan.

Întrebat la ce reformă se referă, fostul ministru a explicat: „Noi avem o reformă amplă a poliției, care, din câte cunoașteți, a fost finanțată de UE. Eu sper ca aceste finanțări să fie deblocate. Este reforma trupelor de carabinieri. Pur aritmetic, sunt la număr puține, dar ca acțiuni sunt foarte ample. Aici trebuie de concentrat și aici trebuie de avut foarte mare atenție. În momentul în care ne bazăm doar pe emoții, riscăm să nu vedem lucrurile principale”, a spus el.

Publicitate

Rugat să comenteze dacă Andrei Năstase se va descurca cu această sarcină, Jizdan a menționat că „nu dă catalogări”. „O să vedeți dvs. MAI este una dintre cele mai mari instituții și este responsabil de securitatea RM, aici este periculos de experimentat”, a explicat democratul.

Andrei Năstase a fost prezentat echipei de la MAI luni, 17 iunie. El a spus că instituția nu va mai fi politizată, ci deschisă către cetățeni.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal