Judecătoria Centru a emis hotărârea în rezultatul examinării procesului verbal cu privire la contravenție întocmit de specialiștii ANRCETI în luna iulie 2014, în care s-a constatat că Focus-Sat SRL nu a respectat prescripția ANRCETI privind remedierea încălcării obligațiilor stabilite în condițiile de autorizare generală. Prescripția a fost emisă urmare a autosesizării ANRCETI asupra situaţiei create la compania Focus- Sat după examinarea, în luna iunie 2014, a mai multor adresări parvenite de la abonații furnizorului respectiv, în care aceștia au semnalat cazuri de neasigurare a calității și continuității furnizării serviciului TV și de imposibilitatea stabilirii legăturii cu reprezentanții serviciului clientelă al acestei companii pentru a reclama probleme ce țin de calitatea serviciilor, dar și de achitare pentru serviciile utilizate. Hotărârea adoptată de Judecătoria Centru a fost contestată de către administrația companiei Focus - Sat la Curtea de Apel Chișinău. Prin decizia sa, Curtea de Apel a respins recursul ca nefondat și a calificat hotărârea atacată drept legală și întemeiată.
Hotărârea respectivă a fost emisă de către Judecătoria Centru, mun. Chișinău, la 30.09.2014, și menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 2.12.2014, care este irevocabilă. Decizia în cauză a fost remisă ANRCETI luni, 2 februarie 2015.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.